[ X ]
Important30 Noiembrie 2023 07:00

Socialiștii vor o comisie care să investigheze cazurile tragice înregistrate urmare a furtunii de zăpadă 

Socialiștii vor cere crearea unei comisii care să investigheze cazurile tragice înregistrate în urmare a furtunii de zăpadă. Despre aceasta deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova din cadrul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au discutat într-o ședință, care a fost condusă de președintele fracțiunii parlamentare a BCS, Vlad Batrîncea, și la care a participat secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, informează TRIBUNA. 

Socialiștii au discutat despre situația politică din țară, menționând că actuala putere continuă să guverneze, încălcând Constituția și legile țării. În special, este vorba despre principalul document financiar al anului – Legea bugetului, proiectul căruia urma să fie prezentat Parlamentului înainte de 15 octombrie.

Vorbind despre bugetul anului viitor, deputații au remarcat haosul din sistemul de protecție socială a cetățenilor în sezonul rece al anului – reducerea fondului de compensații cu peste un miliard de lei, precum și organizarea extrem de nesatisfăcătoare a înregistrării beneficiarilor de compensații.

Ținând cont de organizarea proastă a activității autorităților în timpul furtunii de zăpadă din weekend-ul trecut, precum și de inacțiunea Comisiei pentru Situații Excepționale, deputații au decis să înainteze în Parlament o inițiativă legislativă privind anularea imediată a stării de urgență și crearea unei comisii de anchetă asupra deciziilor scandaloase ale Comisiei de Urgență. În context, socialiștii și-au anunțat intenția de a iniția crearea unei comisii care va investiga cazurile tragice ce au avut loc în Moldova în timpul ninsorilor.

Analizând situația legată de protestele fermierilor, socialiștii au decis să înainteze o serie de inițiative de susținere, protejare și stimulare a producătorilor agricoli moldoveni.

În altă ordine de idei, Igor Dodon a făcut totalurile alegerilor locale și a punctat mai multe sarcini de susținere a administrațiilor publice locale care se confruntă cu un deficit bugetar și o lipsă de sprijin din partea autorităților centrale.

Comentarii

Top știri

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impozitarea tranzacţiilor imobiliare – o temă de discuţii care trebuie tratată cu maximă atenţie Situaţia de pe piaţa imobiliară continuă să rămână una îngrijorătoare. Datele oficiale arată că numărul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...