[ X ]
Important25 Noiembrie 2023 16:58

Maia Sandu: Nu există nicio scuză pentru violență

În data de 25 noiembrie este marcată Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, iar Organizația Națiunilor Unite lansează anual o campanie de 16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen. Cu acest prilej, Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj: „Nu există nicio scuză pentru violența față de femei. Nu există nicio scuză pentru violență, în general”.

Șefa statului a menționat că în această zi, în fiecare an, vorbim despre o problemă care afectează femeile din lumea întreagă. „Republica Moldova nu este o excepție. Anual, circa 40 de femei își pierd viața din cauza violenței, iar multe alte femei suferă tot felul de abuzuri”, a subliniat Președinta.

Președinta Maia Sandu a mai punctat că, acum doi ani, Moldova a ratificat Convenția de la Istanbul, pentru a proteja viața și demnitatea fetelor și femeilor. La fel, au fost create centre de susținere și, în curând, va funcționa o instituție care va coordona și monitoriza activitățile instituțiilor publice de combatere a violenței.

„Însă pentru combaterea violenței împotriva femeilor e necesară implicarea întregii societăți. Vă îndemn să discutați cu copiii, cu tinerii pentru a le cultiva valorile respectului și demnității umane. Vă îndemn ca, împreună, să combatem violența, abuzurile, lipsa de respect și stereotipurile. Doar împreună putem construi o societate mai bună pentru noi toți”, a conchis șefa statului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...