[ X ]
Important17 Noiembrie 2023 17:04

Parlamentul a organizat consultări publice privind proiectul de modificare a Codului administrativ

Comisia juridică, numiri și imunități a Parlamentului a organizat consultări publice a PROIECTULUI de lege privind modificarea Codului administrativ. La ședință au participat deputați, reprezentanți ai Institutului Național al Justiției, ai Cancelariei de Stat, ai Institutului de Administrație Publică, ai Asociației juriștilor administrativi din Moldova etc., informează TRIBUNA. 

În cadrul discuțiilor, părțile interesate au exprimat propuneri de îmbunătățire a inițiativei legislative, care vor fi analizate. De menționat că proiectul de lege, votat de Parlament în prima lectură, a fost elaborat de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în cadrul unui grup de lucru din care au făcut parte judecători, avocați, reprezentanți ai Consiliului Superior al Magistraturii, ai Consiliului Superior al Procurorilor și ai Guvernului.

Modificările legislative au fost propuse după ce, în urma  controlului parlamentar asupra executării prevederilor Codului, au fost constatate o serie de lacune și contradicții, care împiedicau implementarea eficientă a procedurii administrative. Autorii documentului propun ca justițiabilii să aibă mai multe posibilități pentru a formula pretenții referitoare la repararea prejudiciilor cauzate prin activitate administrativă. De asemenea, în document sunt clarificate temeiurile de suspendare, fără a fi denaturată esența acesteia. Autorii mai propun modificarea procedurilor  de executare  atât la etapa necontencioasă, cât și la cea post-judiciară. Astfel, executarea creanțelor bănești în cazul persoanelor juridice de drept public se va efectua conform Legii nr. 181/2014 și Codului de executare.

După definitivare, proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare în a doua lectură.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...