[ X ]
Important8 Noiembrie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Ședința privind pronunțarea sentinței în cazul lui Dorin Chirtoacă 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 8 noiembrie 2022.

Ședința privind pronunțarea sentinței în cazul lui Dorin Chirtoacă 

Procuratura Anticorupție a comunicat că, la 7 noiembrie 2022, pe cauza penală de învinuire a lui Dorin Chirtoacă, aflată pe rolul Judecătoriei Chișinău, Sediul Buiucani, a avut loc finalizarea dezbaterilor judiciare și ultimul cuvânt al inculpatului. Deliberarea și pronunțarea sentinței a fost stabilită pentru data de 22 decembrie 2022.

Declarația socialiștilor 

Partidul Socialiștilor, printr-o declarație, a condamnat cu fermitate inițiativa de lansare în școlile din Republica Moldova a campaniei de promovare a LGBT și a cerut Ministerului Educației să vină cu explicații. Inițiativa a fost criticată și de ex-Premierul Ion Chicu, și de ex-Președintele Igor Dodon.

Premierul, la o conferință internațională 

Premierul Natalia Gavrilița a participat la Conferința internațională „Investitorii Străini pentru Dezvoltarea Durabilă a Moldovei”, organizată de Asociația Investitorilor Străini din Republica Moldova.

Măsuri anticriză – prezentate de socialiști 

Deputații socialiști Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au prezentat, în cadrul unui briefing, măsurile anticriză în domeniul social, incluse în Planul anticriză elaborat de PSRM.

Sesizare privind verificarea constituționalității Partidului „Șor” 

Sergiu Litvinenco, ministru al Justiției, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că existau suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului „Șor”, dar și că va înainta un proiect de hotărâre în acest sens Guvernului, încât ulterior să fie depusă o sesizare la Curtea Constituțională.

Maia Sandu a discutat cu cetățenii 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a mers în localitățile Satu Nou și Porumbrei, raionul Cimișlia, unde a discutat cu oamenii.

Întâlnirile lui Nicu Popescu 

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a avut la minister o întrevedere cu o delegație a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care se afla într-o vizită de documentare în vederea dezvoltării strategiei BERD pentru anii 2023 – 2028, condusă de Christof Denk, director pentru strategie și implementarea politicilor. De asemenea, el a discutat cu Ambasadorul Regatului Haşemit al Iordaniei în Republica Moldova cu reședința la București, Sufyan Qudah, dar și cu Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului.

Consultările deputaților pentru combaterea spălării banilor 

Membrii Grupului de lucru pentru combaterea spălării banilor și fraudei bancare au desfășurat consultări cu reprezentanții Serviciului de prevenire și combatere a spălării banilor, în contextul studierii și implementării recomandărilor stipulate în raportul „Republica Offshore”, elaborat de Comitetul Consultativ Independent Anticorupție. La consultări au participat deputații Vasile Grădinaru, președintele Grupului, membrii Igor Chiriac, Maria Pancu, Iulia Dascălu, Valentina Manic și Roman Roșca.

Igor Grosu l-a primit pe Ali Huseynli

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu prim-vicepreședintele Parlamentului Republicii Azerbaidjan, Ali Huseynli, care se afla într-o vizită oficială la Chișinău.

Deputați spanioli, în Republica Moldova 

Delegația Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Congresului Deputaților Regatului Spaniei, condusă de către Pau Mari Klose, aflată în vizită în Republica Moldova, a avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu și cu membri ai comisiilor permanente.

Declarațiile lui Ruslan Codreanu 

Ruslan Codreanu, președintele Partidului Puterea Oamenilor, a declarat că a preferat să tacă o perioadă, pentru că era război, pandemie, criză energetică, dar deja nu o va mai face. El a spus că guvernarea admitea greșeli mari, „iar Guvernul a arătat că este incapabil să gestioneze transparent vreun proces”.

PDM Strășeni și-a ales delegații la Congres 

Organizația raională PDM Strășeni s-a întrunit în conferință și și-a desemnat delegații la Congresul X al PDM. La ședință a participat președintele interimar al PDM, Monica Babuc.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...