Alexandru Slusari, membru al Consiliului de administrație Energocom, ex-vicepreședinte al Parlamentului, crede că „apare tot mai mare fundal ca prețurile mondiale să se micșoreze și dacă Energocom-ul reușește să mai procure în această ferestruică 100 de milioane de metri cubi (bani avem!)”, „există posibilitatea ca tariful la gaz să scadă. Poate că nu până la 13 lei, cum a vorbit și dl Tofilat, dar să scadă anul curent”, informează TRIBUNA.
„Nu știu, depinde cu cât o să procurăm gazul, depinde când vor veni banii din grant, ce volume au să fie, sunt câteva momente încă neclare ale ecuației, dar eu și ceilalți colegi ai mei facem tot posibilul și imposibilul ca în noiembrie sau, cel târziu, în decembrie populația din Republica Moldova totuși să simtă această micșorare a tarifului. Lasă să fie cu 1 leu, cu 2 lei, să ajungă la 13 lei pentru un metru cub, la 15 lei, dar noi mult timp rămânem țara cu cel mai mare tarif la gaz din regiune” – a spus el în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei Tv.
Alexandru Slusari a precizat că în Ucraina tariful e de două ori mai mic – „ei produc, dar o parte îl importă”.
„Nu cred că situația la dânșii e mai bună decât în Republica Moldova. Noi nu merităm să se mențină atâta timp acest tarif și repet încă o dată: asta se datorează greșelilor de planificare, care au fost comise, dar deja acesta-i trecutul”, a mai spus el.
Totodată, fostul vicespeaker a menționat că el pledează pentru micșorarea tarifului pentru că anul trecut aproape 4 miliarde de lei au fost cheltuiți la consum, pentru a compensa, și mai bine acești bani ar fi destinați pentru crearea locurilor de muncă, pentru dezvoltarea businessului, pentru infrastructură, pentru subvenții în agricultură.







