[ X ]
Breaking news16 Octombrie 2023 15:30

A patra ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova. Peste 30 de state și zeci de organizații internaționale se vor reuni la Chișinău

Mâine, 17 octombrie 2023, țara noastră va găzdui cea de-a 4-a ediție a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova, lansată la inițiativa României, Germaniei și Franței. Peste 30 de state și zeci de organizații internaționale și financiare se vor reuni pentru a mobiliza ajutorul necesar pe trei direcții principale în dezvoltarea Republicii Moldova – suportul bugetar, crearea unui Fond pentru Infrastructură și a Fondului rezidențial pentru eficiență energetică, informează TRIBUNA. 

Conform agendei conferinței, vor fi semnate un șir de memorandumuri pentru Republica Moldova, după care evenimentul va fi deschis de prim-ministrul Dorin Recean. Cu un cuvânt de salut vor interveni și cofondatorii Platformei – șefii delegațiilor franceze, germane și române.

Ulterior, participanții vor discuta pe marginea prezentărilor susținute de ministrul Energiei, Victor Parlicov, și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. După masa rotundă, oficialii vor veni cu rezultate și concluzii pe grupurile de lucru tematice, constituite pe 6 piloni – efort umanitar, energie, lupta împotriva corupției, managementul frontierelor, asistența financiară, reforma administrației și managementul finanțelor publice.

Evenimentul se va încheia cu discursul președintei Maia Sandu, urmat de o conferință de presă,  susținută de miniștrii de Externe ai celor patru țări – Franța, Germania, România și Republica Moldova. Conferința va putea fi urmărită live, pe pagina de Facebook a Guvernului

Amintim că, la reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin pentru Moldova, desfășurate la Berlin, Paris și București, țara noastră a primit sprijin pentru compensarea cheltuielilor în factură, acordarea ajutorului fermierilor și realizarea proiectelor de infrastructură. 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...