În contextul alegerilor locale, TRIBUNA.md a lansat un proiect prin care ne dorim să cunoaștem mai bine candidații la funcția de primar al municipiului Chișinău – „Vreau să fiu primarul capitalei”, mai exact – o serie de interviuri blitz. Constantin Butucel, candidatul Partidului Acasă Construim Europa (PACE), a oferit următoarele răspunsuri:
Sunteți o față nouă în politica moldovenească. Spuneți-ne cine e Constantin Butucel? Un patriot convins, un fiu recunoscător, un tată grijuliu, un soț iubitor, un cetățean cu responsabilitate civică înaltă.
De câți ani sunteți plecat din țară? Sunt plecat de peste 12 ani în Olanda, unde muncesc în diasporă împreună cu sute de mii de compatrioți de-ai noștri. Dar mereu suntem cu dorul și inima acasă la patria noastră Republica Moldova.
Ce v-a determinat să vă implicați în politică? Responsabilitatea față de țară și poporul meu. Consider că am multă experiență acumulată în țări dezvoltatoare din UE și, implicându-mă în politică, pot contribui direct la transformarea Republicii Moldova și capitală noastră în una prosperă, modernă și europeană, pentru oameni.
Moldova sau Olanda? Moldova este patria mea, unde sunt înaintașii neamului meu, este casa părintească, grădinița, școala, unde am învățat și am primit educația și primele cunoștințe pentru viața. Este Patria mea pe care o iubesc și vreau să contribui pentru a o transforma într-un stat prosper și înfloritor. Olanda este casa mea, țara, care a oferit căldura, dragoste și suport, m-am format ca bărbat, ca profesionist, aici am devenit tata și-am întemeiat o familie. Iubesc și respect aceasta țara si acest popor pentru tot ce mi-au oferit și sunt foarte recunoascator. Tot ce am învățat bun în Olanda voi planta cu grijă si multă responsabilitate în Patria mea Moldova și orașul Chișinău.
Cum ați ajuns să faceți business în Olanda? La început am muncit cu multă responsabilitate și sârguință ca angajat. Olanda este țara a multiplelor oportunități. Iar eu fiind un om ager, dar și responsabil, mi-am luat responsabilitatea, am constituit o companie modernă unde am angajat zeci de moldoveni pe care i-am instruit si primesc salarii solide cu care întrețin familiile în Moldova. Așa am ajuns în scurt timp ca am devenit un exemplu și chiar lideri în ceea ce facem depășind multe companii locale, fiind apreciați și premiați în acest sens la un concurs prestigios cu locul întâi.
Sunteți milionar? Nu cred că e bine să ne lăudăm cu cifre de milioane. Un lucru vreau să spun moldovenilor și chișinăuienilor ca sunt un om realizat profesional, familial și sunt asigurat financiar destul de solid din banii munciți cinstiți împreună cu soția și familia mea peste hotare, încât să-mi pot permite să revin în Moldova să muncesc în funcția de primar general al mun. Chișinău de plăcere nu pentru salariu și cu maximă responsabilitate să contribui la transformarea capitalei noastre într-un oraș curat, modern, confortabil, sigur si cu adevărat european cu care sa ne mândrim toți.
Ce a spus familia când ați decis să candidați la Primăria capitalei? Am o soție inteligentă și foarte responsabilă, cu un înalt sentiment de patriotism, care m-a susținut din prima și îmi este alături în toate începuturile mele frumoase. Îi mulțumesc pentru asta. Copii sunt mici pentru a da o apreciere acum, dar sunt încrezători că atunci când vor crește mari se vor mândri enorm cu lucrurile frumoase pe care le voi realiza cu echipa de profesioniști din PACE în or. Chișinău.
Sarmale sau hering (fel tradițional olandez)? Sarmalele le ador, îmi amintesc mereu de mama, de casa părintească. Heringul l-am îndrăgit de când trăiesc în Olanda. Soția mea, Eugenia, fiind și o gospodină excelentă, gătește sarmale și hering la orice sărbătoare în casa noastră – fie cea olandeză, fie moldovenească, și oaspeții care ne calcă pragul – fie ei moldoveni, fie olandezi – se simt bine la noi acasă gustând din bucatele tradiționale.
De ce PACE? Pentru că este unicul partid de opoziție proeuropean autentic, idealurile si valorile căruia le împărtășesc, plus am încredere în liderul partidului, dl Gheorghe Cavcaliuc care a realizat zeci de proiecte sociale pentru oameni („Bunici Grijulii”, „O jucărie pentru zâmbetul copiilor”, „Copil școlarizat – copil protejat”, Supraveghere de vecinătate și altele) și vreau să continuăm aceste lucruri frumoase la scară largă, la nivel național cu PACE.
Cine face parte din lista pentru Consiliul Municipal Chișinău? În echipa mea de consilieri cu care ne propunem să revoluționăm spre bine Chișinăul se regăsesc oameni de afaceri, ingineri, economiști, profesori, medici, juriști, finanțiști si alții. Profesioniști din diferite domenii cu idei inovatorii, experiență bogată și înalt simț al responsabilității.
Trei asemănări între Chișinău și Amsterdam? În ambele orașe locuiesc oameni, europeni, care merită să trăiască decent într-un oraș curat, modern, confortabil și sigur, iar eu cu echipa mea, venind cu experiența bogată si cunoștințe profunde, promit că după 4 ani de mandat în fruntea capitalei, mai mulți olandezi vor dori să vina sa locuiască în Chișinău, iar compatrioții noștri stabiliți cu traiul acolo îmi vor urma exemplul si vor reveni să muncească si să locuiască în Chișinău.
Locul preferat în Chișinău? Cu siguranța este centrul capitalei, scuarul monumentului lui Ștefan Cel Mare, acolo unde ne dădeam întâlnire toți când eram foarte tineri dar nu aveam telefoane mobile, si scuarul Catedralei Chișinăului unde cu drag mergeam cu familia să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne spovedim sau împărtășim ca toți creștinii si locuitorii capitalei.
Ceai sau cafea? Cafea!
În ce relație sunteți cu Gheorghe Cavcaliuc? Într-o relație bună, colegială, de respect reciproc. Simt respectul dumnealui pentru mine și pentru toți colegii din PACE, are o manieră aparte de educație și responsabilitate în comunicare și comportament cu echipa și cu oamenii. Sunt convins că toți care îl cunosc cu adevărat pe dumnealui, îl vor caracteriza anume așa. Cei care îl cunosc din bârfe și se expun fac o mare greșeală.
Primele trei lucruri pe care le voi face în calitate de primar… Eu voi enumera 5:
-Iluminatul stradal să nu mai fie nicio stradă, parc din capitală în întuneric;
-Reorganizarea întreprinderilor municipale falimentare în companii moderne, profitabile care deservesc calitativ chișinăuienii;
-Asfaltarea fiecărei străzi și ogrăzi din capitala și suburbie, să scăpăm Chișinăul de glod;
-Crearea climatului favorabil pentru mediul de afaceri național și internaționali, voi transforma Chișinăul într-un HUB important de afaceri regional;
-Rezolvarea problemei ambuteiajelor în capitală și crearea infrastructurii care va reduce la minim accidentele rutiere și moartea pe drumuri.
Dacă aș da timpul înapoi, aș… Aș merge hotărât pe aceeași cale, sunt un bărbat împlinit și hotărât, nu am regrete, am doar obiective mărețe bine determinate pe plan scurt, mediu și lung și muncesc zilnic responsabil si sârguincios pentru a le realiza!
Cum scăpăm de ambuteiaje? Ați întrebat mai înainte de dl Cavcaliuc, el în anul 2019 împreuna cu Ruslan Codreanu pe atunci primar interimar au făcut studiu de fezabilitate cu experți în domeniu și au elaborat un plan concret de măsuri din 9 etape complexe (este public acest plan), pe care îl voi implimenta cu încredere și vom scapă capitala de acest calvar al ambuteiajelor.
Cea mai mare realizare a mea este… -Familia, am o familie minunată, doi copii educați și o soție inteligentă cu care mă mândresc enorm.
-Compania mea de construcții din Olanda in care am reușit sa dau multe locuri de munca moldovenilor, olandezilor și altora.
-Premiul mare pe care l-am primit anul trecut în cadrul unui concurs de specialitate în care am concurat cu o mulțime de companii similare olandeze, dar noi am fost cei mai buni.
Aș reveni definitiv în Moldova dacă… Sunt hotărât să revin definitiv în Moldova imediat ce chișinăuienii îmi vor acorda încrederea și votul la 5 noiembrie. Voi munci cu maximă responsabilitate și mult respect pentru locuitorii capitalei.
Unde vă vedeți peste 10 ani? Următorii 8 ani mă văd în funcția de primar general al mun. Chișinău, în aceste 2 mandate voi transforma capitala în cel mai bogat, frumos, curat, verde, modern, confortabil și sigur oraș european. Următorii 2 ani mă văd în componența Guvernului de profesioniști ai PACE în funcția de vicepremier, ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale – funcție în care voi munci împreuna cu echipa la nivel regional pentru a transforma și întreaga țara într-un stat european prosper asemeni Chișinăului. Așa sa ne ajute bunul Dumnezeu!







