[ X ]
Important30 Septembrie 2023 08:50

(ACUM 1 AN) Johannes Hahn, la Chișinău 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 30 septembrie 2022.

Declarațiile lui Ilan Șor 

Liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor a dezmințit „falsurile lansate de Procuratură, dar și de către presa aservită puterii”, potrivit cărora, oamenii erau plătiți ca să vină la protestele organizate de formațiunea sa. De asemenea, într-o postare video, el a spus că guvernarea pregătea furtul a cinci miliarde dolari din buzunare cetățenilor – bani ce urmau să ajungă în conturile din off-shore ale vicepremierului Andrei Spînu.

Anunțul Partidului „Șor”

Fracțiunea Partidului „Șor” a anunțat că va boicota, în semn de protest, și ședința Parlamentului stabilită pentru acea zi.

Dinu Țurcanu – condus la Inspectoratul de Poliție Buiucani 

Un nou protest a avut loc în fața Președinției, în contextul vizitei la Chișinău a Comisarului european pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn. Poliția a format un cordon în fața manifestanților și i-a împiedicat să ajungă după gardul din fața clădirii. Unul dintre liderii protestelor, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a fost condus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru documentare „pentru comportament neadecvat”.

Noul Ambasador al Germaniei, la Guvern 

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu noul Ambasador al Germaniei în Republica Moldova, Margret Maria Uebber.

Johannes Hahn, la Chișinău 

Comisarul European pentru Buget și Administrație, Johannes Hahn, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău, a avut întrevederi cu: Președintele Maia Sandu, cu care a susținut o conferință de presă; Premierul Natalia Gavrilița.

Maia Sandu a conferit distincții 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a conferit distincții de stat și titluri onorifice mai multor artiști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

Igor Grosu s-a întâlnit cu Javier Colomina 

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a discutat despre evoluțiile de securitate din regiune și necesitatea de a spori reziliența Republicii Moldova la riscuri cu Javier Colomina, locțiitorul Asistentului Secretarului General NATO pe afaceri politice și politică de securitate.

Absolvenți – la Parlament

Lucrările de licență și master ai celor mai merituoși absolvenți ai universităților din Bălți, Cahul, Taraclia și Comrat au fost prezentate la Parlament.

Noua funcție a Veronicăi Roșca 

Parlamentul, cu 72 de voturi, a decis că Veronica Roșca va fi șefa delegației Legislativului la Adunarea parlamentară a OSCE, după ce Vladimir Bolea a devenit ministru al Agriculturii.

Decizia CSE

15 milioane de m3 de gaze naturale urmau să fie procurate de SA „Energocom”, în două tranșe, și stocate în depozitele din Ucraina. O asemenea decizie a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de Prim-ministru.

Andrei Năstase a donat sânge 

Andrei Năstase, președintele fondator al Platformei DA, a dat curs solicitării Centrului de transfuzie să doneze sângele unei rar întâlnite grupe.

Confirmare de la „Gazprom” 

Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a anunțat că, „Moldovagaz” a achitat integral avansul pentru luna septembrie și a primit de la „Gazprom” confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie. Din cele 8.06 mln. m3 pe zi (pentru ambele maluri), au fost confirmate 5.7 mln. m3 pe zi.

Ex-director al SIS, în judecată 

Procuratura Anticorupție a expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a unui ex-director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) de îmbogățire ilicită, precum și a soacrei sale – de complicitate. Faptele incriminate au avut loc în perioada 2014-2019.

Sergiu Litvinenco, la Forumul Național „Instanțe Judecătorești Model”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco a participat la deschiderea Forumului Național „Instanțe Judecătorești Model”, în cadrul căruia au fost prezentate rezultatele obținute pe parcursul unui an de la lansare.

Forumul „Invest in Chisinau”

Primarul capitalei, Ion Ceban a ținut un discurs la deschiderea Primului Forum Economic Chișinău 2022 „Invest in Chisinau”. La evenimentul organizat de Primăria Chișinău au venit peste 600 de persoane, experți din UE și de pe alte continente, dar și investitori mari.

Oleg Serebrian a discutat cu Iulian Fota 

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian și secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al României, Iulian Fota au efectuat un schimb de opinii pe tema reglementării dosarului transnistrean, inclusiv stadiul dialogului la nivel tehnic desfășurat între Chișinău și Tiraspol.

Declarațiile șefului statului și ministrului de Externe 

Președintele Maia Sandu și ministrul de Externe, Nicu Popescu, au condamnat cu fermitate „tentativa Rusiei de a anexa ilegal regiunile ocupate ale Ucrainei”.

Bani pentru Igor Grosu 

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Diana Caraman, a transmis Președintelui Parlamentului, Igor Grosu, 200 de lei de la protestatari – ca să meargă să vorbească cu ei. Igor Grosu a venit cu un comentariu: „Cred că la Universitatea din Bălți am avut o temă foarte interesantă despre inteligența emoțională. Și o colegă de a mea a spus că ea lipsește cronic la unii deputați”.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...