[ X ]
Editorial29 Septembrie 2023 13:02

Povara demnității

Întreaga lui viață a fost o luptă. Dacă referindu-ne la alți creatori această bine cunoscută afirmație este mai degrabă o metaforă, în ceea ce îl privește pe Druță ea exprimă adevărul curat. Oștean al neamului de un curaj fără egal, înarmat prin bunăvoința Celui de Sus cu o armă de o putere uluitoare, care își zice simplu-talent, Ion Druță a luptat până în ultima clipă a viețuirii sale în această lume pentru demnitatea noastră, a tuturor. 

Multe dintre victoriile Moldovei și moldovenilor, multe dintre realizările spirituale răsărite pe această palmă de pământ se datorează Maestrului. Încă prin anii șaizeci ai secolului trecut Ion Druță a pus problema alfabetului latin și limbii de stat. Nu în discutii private, ci în plină voce de la tribuna Congresului Scriitorilor din Moldova.

Firește, problematica satului nostru și-a găsit o largă reflectare în cele mai de seamă scrieri de proză si dramaturgie a scriitorului. „Dincolo de naţionalitate, suntem, cu toţii pământeni, suntem membrii unei singure familii, şi pentru a supravieţui în această epocă, popoarele lumii tot mai des şi mai des se vor întâlni la masa rotundă a viitorului.” Sunt rânduri dintr-un celebru eseu al Maestrului, rânduri care trădează o distinsă viziune umanistă asupra destinului Planetei,

Drum bun în veșnicie, iubite Maestre. Îți vom fi recunoscători de-a pururi pentru tot ce ai zămislit și ai clădit pe acest pământ.

Petru Lucinschi, 

ex-Președinte al Republicii Moldova 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...