Comisia Electorală Centrală (CEC) a autorizat efectuarea a trei sondaje de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor, informează TRIBUNA.
În acest fel, Comisia a autorizat efectuarea sondajelor de opinie privind preferințele politice ale alegătorilor de către Compania de cercetare sociologică IMAS – Cercetare și Strategii S.R.L, Compania Intellect Group S.R.L. și Asociația Obștească Institutul de Politici Publice.
Precizăm că, potrivit noilor prevederi din legislația electorală, pentru a realiza sondaje de opinie și exit-polluri în perioada electorală, persoanele juridice și/sau asociațiile obștești de profil înregistrate în Republica Moldova, trebuie să obțină o autorizare din partea Comisiei Electorale Centrale.







