[ X ]
Important12 August 2023 13:00

(ACUM 1 AN) Serverul de poștă electronică al Președinției - compromis

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 12 august 2022.

Decizia lui Andrei Spînu 

Vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a anunțat că a decis să comunice cu cetățenii și prin spoturi video scurte. 

Serverul de poștă electronică al Președinției – compromis

Președinția Republicii Moldova a anunțat că serverul de poștă electronică al instituției prezidențiale a fost compromis. Constatarea a avut loc la 10 august.

Ion Chicu a discutat cu Almat Aidarbekov

Președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, ex-Premier, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Kazahstan în Republica Moldova, Almat Aidarbekov.

Precizarea lui Igor Dodon 

Procurorul care gestiona dosarul fostului Președinte al țării, Igor Dodon, nu i-a permis acestuia să meargă să răspundă procurorului de caz în dosarul „Energocom”, după ce a fost citat la Procuratura Generală. Despre aceasta a anunţat Igor Dodon.

Statut de observator pentru CCRM 

Comitetul de contact al instituțiilor supreme de audit din țările membre ale Uniunii Europene a acordat Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) statutul de observator în cadrul acestui important for european.

Irina Vlah, la Vulcănești 

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a participat la evenimentul dedicat aniversării a 50 de ani de la deschiderea grădiniței nr.3 din orașul Vulcănești „Kolosok”. 

Dispoziție a CSE

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de Prim-ministrul Natalia Gavrilița, a decis că Guvernul va aloca Agenției „Moldsilva” 64,2 milioane lei, din Fondul de Rezervă, în scopul neadmiterii majorării prețurilor la lemnul de foc, realizat către populație pentru sezonul rece. 

Declarațiile avocaților Marinei Tauber 

Avocații deputatului Partidului „Șor”, Marina Tauber – după ce ședința de judecată, în cadrul căreia urma să fie examinată cererea apărătorilor de revocare a măsurii preventive și eliberarea deputatului din Penitenciarul nr. 13, a fost amânată pentru săptămâna viitoare – au declarat că „asistăm la violarea dreptului la un proces echitabil, precum și la încălcarea dreptului la libertate și siguranță a deputatului”.

Ședință condusă de Oleg Serebrian 

Viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, în comun cu reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării și ai Biroului politici de reintegrare, a avut o ședință de lucru cu participarea directorilor celor 8 instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană.

A decedat Ion Solonenco 

Biroul politici de reintegrare a anunțat că, Ion Solonenco, conducătorul delegației Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, general de brigadă în retragere, a decedat. 

Maia Sandu a făcut cunoștință cu stagiarii 

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a cunoscut, de Ziua Internațională a Tineretului, pe cei 47 de tineri care făceau, pe parcursul verii, un stagiu de practică la Președinție, Guvern și alte autorități publice. Totodată, cu ocazia Zilei Tineretului, Premierul, ministrul Educației, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, precum și alți politicieni și demnitari au venit cu mesaje de felicitare. 

14 deputați tineri 

Parlamentul, de Ziua Tineretului, a informat că, 14 dintre deputații în Parlamentul de legislatura a XI-a erau tineri cu vârsta de până la 35 de ani.

Socialiștii, la Curtea Constituțională 

Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, împreună cu Vasile Bolea, deputat PSRM, au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat controlul constituționalității Hotărârii Guvernului nr. 485 din 13 iulie 2022 cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării și modificarea unor hotărâri ale Guvernului.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...