TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 august 2022.
Declarația socialiștilor
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), într-o declarație, a menționat că, pe fondul intensificării tensiunilor din Asia de Est, a fost și rămâne pe poziții de respect pentru dreptul statelor suverane la neamestecul în politica lor internă, la respectarea necondiționată a integrității teritoriale a Republicii Populare Chineze și a politicii „o Chină unică”.
Tarif nou la gaz
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședință publică, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligației de serviciu public. Astfel, consumatorii finali urmau să achite 22,99 lei (cu TVA) pentru 1 metru cub de gaz. Drept reacție, SA „Moldovagaz” a comunicat că va executa hotărârea ANRE, însă cifrele incluse în aceasta puneau sub semnul întrebării îndeplinirea obligațiilor contractuale financiare fața de SAP „Gazprom”.
Un nou deputat
Curtea Constituțională a validat un mandat de deputat în Parlament. Era vorba de Vasile Porțevschi, candidat supleant pe lista Partidului „Acțiune și Solidaritate”.
„12 mari minciuni”, prezentate de Ilan Șor
Într-o înregistrare video postată pe pagina sa de facebook, Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, a declarat că a selectat „12 mari minciuni electorale, cu care PAS a reușit să înșele vigilența cetățenilor, iar ca urmare a fost votat masiv la alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021”.
Planul Guvernului
Guvernul Republicii Moldova a elaborat un Plan de acțiuni ce urmărea consumul echitabil al lemnelor de foc, în funcție de necesitate, în sezonul rece 2022-2023. Despre aceasta a anunțat Dumitru Udrea, Secretarul General al Guvernului, în cadrul unei conferințe de presă.
Noi membri ai CNIE
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a convocat Comisia Națională pentru Integrare Europeană (CNIE) în ședință, pentru a aproba mai multe decizii ce vizau procesul de eurointegrare a Republicii Moldova. Totodată, a fost extinsă componența Comisiei, în care au fost invitați să se alăture mai mulți reprezentanți ai autorităților locale și ai societății civile – 9 la număr.
Întâlnirile Președintelui
Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu Ambasadorul Ucrainei, Marko Șevcenko. De asemenea, Maia Sandu a avut o ședință de lucru cu reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie, dar și i-a primit în vizită la Președinție pe elevii care au obținut medalii de argint, de bronz și mențiuni de onoare la olimpiadele internaționale la matematică, fizică, chimie și biologie.
Diplome de la Președintele Parlamentului
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a conferit distincții ale Parlamentului membrilor Selecționatei Naționale de Fotbal pe Plajă.
Nicu Popescu, la un eveniment de lansare
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a participat la evenimentul de lansare a Catalogului femeilor producătoare „Cumpără local, Natural, Sustenabil”.
Igor Dodon a semnat pentru referendum
Igor Dodon, ex-Președinte al țării, a semnat pentru organizarea unui referendum consultativ în Chișinău cu privire la soarta terenului fostului Stadion Republican, pe care Guvernul dorea să-l transmită Ambasadei Statelor Unite.
sursa: Almanah Politic 2022







