Partidul Politic „Șor” – declarat neconstituțional la 19 iunie curent – condamnă decizia adoptată ieri de Parlament de a interzice reprezentanților formațiunii să candideze la alegeri, informează TRIBUNA.
„Reiterăm faptul că aceasta reprezintă o încălcare gravă a Legii Supreme a țării, argumentele prezentate în favoarea măsurii în cauză fiind contrare prevederilor constituționale.
Pentru a justifica inițiativa ilegală, partidul de guvernământ PAS a folosit decizia Curții Constituționale care a declarat Partidul Politic „ȘOR” neconstituțional.
Deși a fost ignorată în mod flagrant practica judecătorească europeană, iar principiul prezumției nevinovăției a fost încălcat în mod grosolan – fapt confirmat de doi judecători constituționali – hotărârea Înaltei Curți nu interzice membrilor și simpatizanților Partidului Politic „ȘOR” să candideze la alegeri. Tot în sprijinul proiectului său neconstituțional, Parlamentul a invocat „dreptul exclusiv de a reglementa sistemul electoral prin lege organică” – drept pe care l-a interpretat în mod subiectiv, plasându-se deasupra Constituției” – se spune în declarația formațiunii.
Totodată, reprezentanții partidului declarat neconstituțional a spus că „regimul de guvernare este conștient de faptul că, dacă va permite membrilor echipei lui Ilan Șor să participe la alegerile locale, va suferi o înfrângere zdrobitoare, urmată de pierderea sprijinului politic și financiar din partea partenerilor externi”.
„Am identificat mai multe soluții legale care vor permite membrilor Partidului „ȘOR” să participe la alegerile locale din 5 noiembrie și să obțină o victorie absolută” – a mai anunțat formațiunea în context.







