[ X ]
Comentarii20 Iulie 2023 12:59

Declarație: Găgăuzia de azi este rezultatul politicilor și investițiilor pe care puterea de la Chișinău le-a admis 

„Înainte de a da calificative evenimentelor din Găgăuzia ar fi cazul să ne dăm seama că responsabili s-ar putea dovedi a fi nu atât sau nu doar găgăuzii cât cei care i-au adus până aici!” – a declarat Igor Klipii, secretar general al Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), informează TRIBUNA. 

Potrivit spuselor sale, „găgăuzii ar putea fi chiar mirați de schimbarea bruscă la față a celor care până a deveni „guvernare” au implementat cu sârguință mii de proiecte destinate găgăuzilor. Evident, toate bine intenționate doar că rezultatele par să fie cam cețoase! Găgăuzii ar putea crede că ei respectă exact ceea ce au fost învățați să facă și ceia pentru ce au fost încurajați, lăudați și chiar finanțați mai ales în ultimii câțiva ani!”.

„Găgăuzia de azi este rezultatul politicilor și investițiilor de tot felul pe care PUTEREA de la Chișinău a admis-o sau chiar a promovat-o! De ce, de exemplu, într-un caz se rostesc discursuri în toate limbile posibile, iar în altele deloc?

Este timpul să înțelegem că propaganda „națiunii civice”, negarea mioapă a identității naționale și etnice, negarea stupidă a „geopoliticii”, agățarea infantilă de „neutralitate”, manipularea obraznică cu „multiculturalismul” etc., etc. etc. – toate reprezintă elemente a războiului hibrid prin care este destrămat țesutul național al unei societăți”, a mai spus politicianul.

Igor Klipii a remarcat că ar fi util să observăm și faptul că politicile aplicate găgăuzilor sunt aplicate în egală măsură și nouă.

„Rezultatul, evident, nu poate fi diferit: negarea propriei identități. Nu suntem departe!”, a conchis conducătorul CUB.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...