[ X ]
Important13 Iulie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Anunțul lui Sergiu Gaibu

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum 1 an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 13 iulie 2022.

Anunțul lui Sergiu Gaibu

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de lege prin care se propunea atenuarea șocului asupra societății, ca urmare a majorării indicelui de referință pentru stabilirea ratei maxime a dobânzii pentru Programul „Prima Casă”. Anunțul a fost făcut de Sergiu Gaibu, ministru al Economiei, în cadrul unei conferințe de presă.

Briefingul şi întrevederea lui Vlad Bătrîncea

Secretarul Executiv al Partidului Socialiștilor, Vlad Bătrîncea, în cadrul unui briefing, a declarat că regimul de guvernare implementa mai multe reforme netransparente, inclusiv a justiției, audiovizualului, învățământului superior, dar şi că încerca să introducă o pretinsă „reformă” a Codului electoral, fără consultări cu publicul. În aceeași zi, el a avut o întrevedere cu Natalia Mirimanova, Consilier politic principal al Înaltului Comisar pentru Minorități Naționale al OSCE.

Adrian Lebedinschi, în Ungaria

Deputatul PSRM, Adrian Lebedinschi a efectuat o vizită la Adunarea Națională a Ungariei, alături de reprezentanții partidului europarlamentar „Identitate și Democrație”.

Indignarea socialiștilor

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, într-o declarație, și-a exprimat indignarea în legătură cu citarea la procuratură a mamei fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon.

CSE, în ședință

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), în ședință, a pus în sarcina Agenției Proprietății Publice inițierea negocierilor directe cu companii juridice și financiare internaționale care să efectueze auditul datoriilor „Moldovagaz” către Gazprom și Factoring Finance.

Iurie Ciocan s-a implicat în politică

Iurie Ciocan, fost președinte al Comisiei Electorale Centrale, s-a implicat în politică, fiind numit președinte al filialei pentru Republica Moldova a Partidul Social Democrat din România.

Scrisoare către șeful statului

Partidul Puterea Oamenilor, într-o declarație, s-a arătat nemulțumit de lipsa de viziune în tot ceea ce însemna sectorul energetic și totala lipsă de comunicare în acest sens. Astfel, formațiunea a trimis o altă scrisoare către Președintele țării, Maia Sandu, prin care a solicitat să fie lansate programe clare pentru țara noastră, dar în special pentru antreprenorii locali.

Reforma învățământului superior, aprobată

Cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea cu privire la reorganizarea prin fuziune (absorbție) a unor instituții din domeniile educației, cercetării și inovării.

Fost director al SPPS, învinuit

Procuratura Anticorupție a informat că procurorii i-au înaintat învinuirea unui fost director al Serviciului de Protecție și Pază de Stat (SPPS), fiindu-i incriminată organizarea falsului în acte publice.

Decizie privind „Prima casă”

În vederea atenuării șocurilor de majorare a dobânzilor și susținerii beneficiarilor activi ai Programului de stat „Prima casă”, membrii CSE au decis că limita maximă a ratei dobânzii anuale pentru creditele acordate nu va depăși 11,37%, pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022.

Primul raport al CCIA

A fost prezentat primul raport al Comitetului Consultativ Independent Anticorupție (CCIA), creat prin decret prezidențial, privind fraudele din sistemul bancar.

Întâlnirile Irinei Vlah

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah s-a întâlnit cu: Stanislav Kazecki, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe; Steve Young, șeful Oficiului CMI (Crisis Management Initiative) din Republica Moldova; Lorenzo Tomassoni, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Italiei.

Raport al Băncii Mondiale

O echipă a Băncii Mondiale a efectuat o evaluare complexă a performanței cheltuielilor publice și responsabilității financiare în Republica Moldova, iar raportul de evaluare a fost prezentat în cadrul unui eveniment, la care au fost prezenți reprezentanți ai Băncii Mondiale, Delegației UE în Moldova, UN Women, Curții de Conturi, Ministerului Finanțelor și a altor autorități publice centrale.

Demisia Allei Dolință

Alla Dolință a scris cerere de demisie din funcția de deputat al fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, dar și de retragere din Partidul Socialiștilor – din motiv că nu era de acord cu „metodele, conceptul și retorica atât a conducerii, cât și a partidului cu privire la războiul din Ucraina”.

Un nou partid

Grupul de inițiativă pentru constituirea Partidului Politic „Statalitate – Государственность”, în cadrul unei conferințe de presă, a anunțat că a demarat procedura de formare a echipei și de înregistrare a partidului. Igor Căldare a fost prezentat ca președinte al grupului.

Precizările Procuraturii

Având în vederea acuzațiile aduse procurorilor la instrumentarea dosarului penal privind învinuirea ex-Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, Procuratura a precizat că „unele dintre rudele fostului șef de stat sunt cercetate pentru complicitate la comiterea infracțiunii de îmbogățire ilicită”.

Demisie la Guvern

Guvernul a aprobat încetarea raporturilor de muncă cu Ana Mardare, secretar de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, care mergea în concediu de maternitate. De asemenea, a aprobat demisia lui Anatolie Fală din funcția de secretar general al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

Protest la Guvern

Un protest în fața sediului Guvernului a avut loc la inițiativa Sindicatului Universității Agrare de stat din Moldova. Cei prezenți au protestat împotriva reformei învățământului superior.

Acord semnat cu Parchetul European

Conducerea Procuraturii Generale, a Procuraturii Anticorupție și a PCCOCS, s-a întâlnit cu procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, aflată în vizită de lucru la Chișinău. În cadrul întâlnirii a fost semnat acordul de lucru privind cooperarea dintre Procuratura Generală a Republicii Moldova și Parchetul European.

Noi ambasadori

Comisia politică externă și integrare europeană a aprobat avizele consultative pentru candidaturile agreate a cinci ambasadori ai Republicii Moldova: Sergiu Odainic – în Canada, Iulian Grigoriță – în Statul Qatar, Liliana Guțan – în Regatul Suediei, Alexandr Roitman – în Statul Israel, Emil Druc – în Republica Lituania.

Anunțul Mișcării „O viață nouă”

O organizație care să promoveze drepturile autorităților publice locale urma să fie creată în cadrul Mișcării civice „O viață nouă”. Anunțul a fost făcut, în cadrul unui briefing de presă, de către deputatul Partidului „Șor”, Reghina Apostolova, și deputatul din partea Partidului Comuniștilor, Valeriu Muduc.

Inițiativa lui Ilan Șor

Liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor a propus elaborarea unui proiect de țară, formulat pe principiul „hrană, apă, energie”.

Vicepreședintele BERD, la Guvern

Prioritățile colaborării dintre Republica Moldova și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) au fost discutate la întrevederea Prim-ministrului Natalia Gavrilița cu vicepreședintele BERD, Alain Pilloux.

Ședința CNIE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a convocat în dimineața zilei de ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană (CNIE), în cadrul căreia au fost discutați pașii pe care urmau să îi facă în continuare autoritățile în contextul integrării europene.

Întrevederile șefului statului

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut întrevederi cu: Dmitri Constantinov, Președintele Adunării Populare a UTA Gagauz-Yeri; Caroline Tissot, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției în RM, Ivan Pâslari, președintele raionului Taraclia, acordeonistul Radu Rățoi, căruia i-a înmânat titlul onorific de „Maestru în Artă”.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...