[ X ]
Important6 Iulie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Ședința Guvernului - la Bălți

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 6 iulie 2022.

Maia Sandu – în Lituania

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a participat, la invitația omologului său de la Vilnius, Președintele Gitanas Nauseda, la ceremonia de arborare a Drapelului de Stat, cu ocazia Zilei Statalității Republicii Lituania. Ulterior cei doi șefi de state au avut o discuție, iar Maia Sandu a fost decorată cu Ordinul lui Vytautas cel Mare, cea mai înaltă distincție de stat a Lituaniei. De asemenea, șeful statului a avut întrevederi cu Viktorija Čmilytė-Nielsen, Președintele Seimas-ului lituanian, și cu Prim-ministrul Ingrida Šimonytė.

Întâlnirea conducerii PSRM

Vlad Batrîncea, secretar executiv al PSRM și Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM, au avut o întrevedere cu Reprezentantul special al Președintelui în exercițiu al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting.

Prezentarea lui Vasile Bolea

Deputatul PSRM, Vasile Bolea a prezentat situația din Republica Moldova în cadrul unor discuții la ședința plenară a celei de-a 29-a sesiuni a AP OSCE.

Flashmob desfășurat de „Garda Tânără”

La sediul Guvernului Republicii Moldova, aripa de tineret a Partidului Socialiștilor — „Garda Tânără”, a organizat un nou flashmob cu genericul „Stopați exodul tinerilor din țară!”. Participanții la acțiune și-au exprimat protestul împotriva planurilor Ministerului Educației de a lichida circa 20 de instituții de învățământ superior.

Întrevederile Irinei Vlah la Bălți

În cadrul vizitei în municipiul Bălți, Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah s-a întâlnit cu șefii instituțiilor de învățământ. De asemenea, s-a întâlnit cu Nicolai Grigorișin, primarul municipiului Bălți și câțiva membri ai echipei sale.

Eveniment de comemorare

Prim-ministrul Natalia Gavrilița, alături de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, deputați și membrii Cabinetului de miniștri, au participat la evenimentul de comemorare a 73 de ani de la cel de-al doilea val de deportări staliniste, din anul 1949. Cu un mesaj la subiect a venit și șeful statului, Maia Sandu.

Ședința Guvernului – la Bălți

Guvernul condus de Natalia Gavrilița, în premieră, a desfășurat ședința în afara capitalei – la Bălți. Premierul a spus că lucrul acesta va deveni o tradiție. Acolo, Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv inițiativa legislativă privind statutul municipiului Bălți.

Dosar pe numele lui Alexandr Stoianoglo – clasat

Procuratura Anticorupție a informat despre clasarea dosarului penal, pornit la 4 februarie 2022, în privința Procurorului General suspendat, Alexandr Stoianoglo, pe faptul amestecului în înfăptuirea justiției, cu folosirea situației de serviciu (infracțiune prevăzută de art.303 alin.(3) din Codul penal), în procesul de instrumentare a dosarului denumit generic „Expulzarea profesorilor turci”.

Solicitările lui Dinu Țurcanu

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, fruntaș al Partidului „Șor”, a solicitat formarea unui grup de lucru, pe lângă ministerele Educației din Republica Moldova și România, care să examineze posibilitatea deschiderii în Orhei a unei extensiuni a Universității „A. I. Cuza” din Iași.

Precizările Ministerului Economiei

Ministerului Economiei a venit cu unele precizări cu privire la Programul „Prima Casă”, precizând că, împreună cu alte instituții de resort, analizează impactul și opțiunile de intervenție pentru a diminua riscurile cu care se confruntau beneficiarii programului, rezultate din volatilitatea dobânzilor pe piața financiar-bancară.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...