[ X ]
Important3 Iulie 2023 16:23

Igor Grosu, la Bruxelles: Republica Moldova are actualmente o fereastră de oportunitate pentru a avansa în relația cu UE

Un grup de parlamentari din Republica Moldova, deputați din majoritatea parlamentară și din opoziție, efectuează o vizită de studiu la Parlamentul European privind procesul de aderare la UE. Vizita are loc în perioada 3-5 iulie 2023, informează TRIBUNA. 

În deschiderea sesiunii, au fost prezenți Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și Vicepreședinta Parlamentului European, Ewa Kopacz.

„Delegația Republicii Moldova vine în Parlamentul European nu doar pentru a-și exprima dorința de aderare, dar pentru a arăta și pașii concreți pe care i-a făcut și în continuare îi face în acest scop. Venim să arătăm că suntem un partener de încredere”, a menționat Igor Grosu în mesajul adresat.

Președintele Parlamentului a constatat că țara noastră a progresat semnificativ în îndeplinirea recomandărilor formulate în Avizul Comisiei Europene, trei din cele nouă recomandări fiind deja pe deplin îndeplinite. De asemenea, șeful Legislativului și-a exprimat ferma convingere că vor fi duse la bun sfârșit toate angajamentele asumate de țara noastră.

Președintele Parlamentului a subliniat rolul crucial pe care îl are Parlamentul European în procesul de aderare al țării noastre.

„Republica Moldova are actualmente o fereastră de oportunitate pentru a avansa în relația cu UE. E important ca prin contacte stabilite și dezvoltate de parlamentarii moldoveni, prin expertiza pe care o putem prelua de la partenerii noștri să putem multiplica efectele eforturilor naționale”, a spus Igor Grosu.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Achiziţiile publice – în vizorul Guvernului. Ce va urma?    Guvernul a aprobat noi măsuri pentru creşterea transparenţei în domeniul achiziţiilor publice. Conform ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...