TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 23 iunie 2022.
Starea de urgență – prelungită
Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită pentru încă 45 de zile. Decizia a fost aprobată cu votul a 59 de deputați, la solicitarea Executivului.
Vlad Bătrîncea a discutat cu Simona Granata-Menghini
În cadrul sesiunii de vară a APCE, Vlad Batrîncea, vicepreședintele Parlamentului, secretar executiv al PSRM, a avut o întrevedere cu Secretarul Comisiei Europene pentru Democrație prin Drept (Comisia de la Veneția), Simona Granata-Menghini. La întrevedere a participat și ex-ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi.
Rezoluția Parlamentului European
Parlamentul European, cu 529 de voturi din totalul de 588, a adoptat o rezoluție cu privire la acordarea statutului de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană pentru Republica Moldova și Ucraina.
Ziua funcționarului public – marcată la Parlament
De Ziua funcționarului public, marcată în Republica Moldova, mai mulți angajați merituoși ai Secretariatului Parlamentului au primit diplome, în semn de recunoștință și apreciere pentru profesionalism, rezultate performante în activitate și devotament în serviciul public. Totodată, la Parlament a fost organizată o expoziție inedită, în cadrul căreia angajații Secretariatului Legislativului și-au etalat talentele. De asemenea, cu ocazia Zilei funcționarului public, mesaje au fost transmise de politicieni, demnitari, șefi de instituții și partide.
32 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate
Cu ocazia a 32 de ani de la adoptarea Declarației de Suveranitate, Președintele Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, fostul Președinte al țării, Igor Dodon, alți politicieni, precum și Partidul Democrat din Moldova, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Partidul Liberal Democrat din Moldova, au transmis mesaje.
Întâlnirile Irinei Vlah
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah s-a întâlnit cu Rafael Benitez, directorul Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. La întrevedere a participat și William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău. De asemenea, Irina Vlah a avut o întrevedere cu Katarina Fried, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Suediei în Republica Moldova.
Un nou miting al PSRM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a desfășurat, în fața Parlamentului, un nou miting împotriva inechității sociale. La protest au participat deputați, consilieri municipali și raionali, activiști tineri și persoane publice.
Maia Sandu, la o expoziție
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a participat la Expoziția „Tekwill Expo Day”, inaugurată la Chișinău.
Flashmob la MAI
Deputați, membri și simpatizanți ai Partidului „Șor” și ai Partidului Comuniștilor din Republica Moldova au organizat un flashmob comun în fața Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Participanții la flashmob au adus mai multe baloturi de paie, iar unul l-au oferit cadou ministrului Ana Revenco – drept răspuns la decizia poliției de „a aresta” baloturile de paie din care urma să fie improvizată o scenă pentru protestul din 19 iunie, din Piața Marii Adunări Naționale.
Anunțul Procuraturii și reacția lui Igor Dodon
Procuratura Anticorupție a anunțat că, în dosarul în care era vizat ex-Președintele țării, Igor Dodon, „pentru a asigura o eventuală confiscare specială sau confiscare extinsă a bunurilor”, au fost puse sub sechestru mai multe bunuri imobile. Drept reacție, Igor Dodon i-a acuzat pe procurori „de jocuri și gesturi propagandistice”.
Republica Moldova, stat candidat la UE
Consiliul European a decis să acorde statut de țară candidată la aderare la Uniunea Europeană (UE) Republicii Moldova și Ucrainei. Anunțul a fost făcut de Charles Michel, Președintele Consiliului, care a remarcat că „este un moment istoric” și a felicitat cetățenii celor două țări. După anunțarea deciziei Consiliului European, primele persoane în stat, politicieni, precum și unele partide politice au venit cu reacții.
sursa: Almanah Politic 2022







