[ X ]
Important21 Iunie 2023 17:05

Raportul privind implementarea Strategiei naționale de apărare pentru anii 2018-2022. Principalele deficiențe

La ședința de astăzi a Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului a fost prezentat Raportul privind implementarea Strategiei naționale de apărare pentru anii 2018-2022, informează TRIBUNA. 

Potrivit responsabililor, implementarea Strategiei are drept scop menținerea și asigurarea parametrilor de funcționare a sistemului național de apărare. În context, au fost prezentate date despre pregătirea militarilor Armatei Naționale inclusiv în cadrul exercițiilor de interoperabilitate cu armatele țărilor partenere. Respectiv, în această perioadă, anual, în jur de 600 de militari au fost instruiți în cadrul exercițiilor naționale și internaționale.

Totodată, în perioada 2019-2022, eforturile au fost orientate spre menținerea capacităților tehnice existente. În total, au fost reparate 622 de unități de tehnică auto și blindate. Totuși, nu a fost efectuată nicio achiziție de tehnică din contul bugetului de stat.

De asemenea, s-a pus accent pe dezvoltarea capacităților de anticipare, prevenire și contracarare a amenințărilor și riscurilor cibernetice. Respectiv, cu sprijinul NATO, a fost finalizată operaționalizarea Centrului de Reacție și Răspuns la Incidente Cibernetice a Armatei Naționale.

Raportorii au menționat că printre principalele deficiențe în implementarea Strategiei figurează valoarea redusă a resurselor financiare alocate pentru apărarea națională, o creștere reală fiind asigurată doar în 2023, când valoarea alocațiilor pentru acest sector a ajuns la 0,55% din PIB.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...