[ X ]
Important20 Iunie 2023 09:00

(ACUM 1 AN) Scrisoare semnată de PLDM

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 iunie 2022.

Ședință de lucru a fermierilor cu Premierul

Asociația Forța Fermierilor, în dimineața zilei, printr-o declarație, a anunțat că va ieși la proteste de avertizare, cu tehnică agricolă, în mai multe raioane, deoarece conducerea țării n-a reacționat la solicitările producătorilor agricoli. Ulterior, în seara zilei, reprezentanții Asociației au fost chemați la o ședință de lucru cu Premierul Natalia Gavrilița.

Discuții cu Angela Merkel și Sanna Marin

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a vorbit la telefon cu fostul cancelar german, Angela Merkel, și cu Prim-ministrul Finlandei, Sanna Marin.

Expoziție la Parlament

O expoziție de fotografii ale maestrului fotograf Mihai Vengher, dedicate lucrătorilor medicali, a fost inaugurată la Parlament în această săptămână. Expoziția a fost organizată cu prilejul Zilei lucrătorului medical și a farmacistului, marcată în Republica Moldova anual în cea de-a treia zi de duminică a lunii iunie.

Deputați, la Strasbourg

Delegația Parlamentului Republicii Moldova și-a început vizita la Strasbourg, Franța, unde a participat la sesiunea de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Din componența delegației făceau parte șeful delegației naționale la APCE, vicepreședintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Ion Groza, precum și vicepreședinții Parlamentului, Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea.

Prim-ministrul a răspuns la întrebări

Cancelaria de Stat a anunțat că, în 2022, cu ocazia Zilei Funcționarului Public, marcată tradițional pe 23 iunie, va organiza mai multe activități. Săptămâna funcționarului public a debutat cu o vizită la Guvern a studenților Universității de Stat din Moldova, majoritatea de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, care au adresat întrebări Prim-ministrului Natalia Gavrilița și echipei Cancelariei de Stat.

Sergiu Litvinenco – la Bruxelles

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, împreună cu directorul Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, și procurorul general interimar, Dumitru Robu, la Bruxelles, au avut întrevederi cu: Didier Reynders, Comisarul European pentru Justiție; Luc Devigne, director general adjunct al Serviciului European de Acțiune Externă; Olivier Onidi, director general adjunct al Departamentului pentru Migrație și Afaceri Interne; Maciej Popowski, director general al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri privind Extindere.

Partidul „Șor” a cerut demisia ministrului de Interne

Partidul „Șor” a cerut demisia imediată a ministrului de Interne, Ana Revenco, și a anunțat că va depune plângeri la Procuratură pe numele tuturor polițiștilor care au comis abuzuri și au împiedicat lumea să participe la protest pe 19 iunie. Deputatul Marina Tauber, unul dintre organizatorii manifestației, în cadrul unui briefing de presă, a vorbit despre ilegalitățile pe care le-ar fi comis reprezentanții forțelor de ordine.

Scrisoare semnată de PLDM

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), într-o scrisoare deschisă, adresată președintelui Partidului Acțiune și Solidaritate, Igor Grosu, a constatat, cu îngrijorare, că partidul de guvernare „continua practicile anterioare de corupere a aleșilor locali, folosite pe timpurile statului capturat”.

Declarația lui Ilan Șor

Liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook, a declarat că, la protestul din 19 iunie, organizat de Mișcarea civică „O viață nouă”, a început demolarea guvernării. Totodată, politicianul a mulțumit tuturor celor care au participat la manifestație.

PSRM, la Curtea Constituțională

Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova, Adela Răileanu și Grigore Novac au depus o sesizare la Curtea Constituțională prin care au solicitat Înaltei Curți să se expună pe marginea constituționalității unor articole din Legea nr.143 pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale, adoptată recent și numită generic în societate „legea cenzurii”.

Olga Cebotari, la discuții cu refugiați din Ucraina

Cu ocazia Zilei Mondiale a Refugiaților, instituită de Organizația Națiunilor Unite, Olga Cebotari, membru al Comitetului Executiv al PSRM, a vizitat centrul de plasament provizoriu pentru refugiați din Ucraina „Patria-Lukoil” din capitală. Ea a discutat cu voluntarii și refugiații.

sursa: Almanah Politic 2022

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...