Fostul ministru al Agriculturii, Nicolae Ciubuc, vicepreședinte al Partidului Social Democrat European (PSDE), referindu-se la situația din domeniul agriculturii, problemele fermierilor, a declarat că mereu este loc de mai bine și, în opinia sa, cel mai important este dialogul între producătorii agricoli și autorități, informează TRIBUNA.
„Trebuie să constatăm că agricultura ca un domeniu extrem de important al economiei naționale necesită o atenție sporită din partea autorităților și acest lucru pot să-l confirm, în experiența mea de circa 18 ani de activitate în structurile autorităților publice întotdeauna a fost o atenție în partea agriculturii reieșind din importanța ei. Până la urmă, agricultura ocupă un loc semnificativ, peste 11% din Produsul Intern Brut, agricultura rămâne a fi unul dintre cei mai importanți angajatori în economia Republicii Moldova, peste 20 la sută din populație este încadrată în sectorul agricol. Dincolo de activitatea economică, aceasta reprezintă și o conotație sau reprezintă și o importanță socială, dacă doriți, cum spuneam, reieșind din faptul că în mediul rural marea parte lucrează în acest sector, satele noastre care sunt cumva construite și există datorită agriculturii, de aceea în ce măsură statul la ziua de astăzi valorifică, eu cred că întotdeauna a fost loc de mai bine, și acum, și anterior.
Ceea ce contează în astfel de situații, contează dialogul, contează cooperarea, discuțiile care trebuie să fie axate pe problemele agricultorilor la o masă de dialog, nu în studiouri, nu pe diferite platforme de ordin politic, dar pragmatic, pe baza problemelor și pe baza unor soluții care trebuie identificate”, a spus politicianul în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei TV.
Nicolae Ciubuc a constatat că „suntem după un an greu”.
„Dacă facem o paralelă cu tot ceea ce se întâmplă în sectorul agricol la ziua de astăzi, într-adevăr, războiul, criza energetică, seceta din anul trecut au afectat grav sectorul agricol, suntem practic după un an greu, 2022, cu foarte multe provocări, suntem în continuare afectați de prețurile înalte la inputuri care au fost suportate de agricultori la cultivarea culturilor în primul rând de toamnă, din toamna anului trecut, lipsa sau restanțele la subvenții față de producătorii agricoli, mai multe promisiuni care au fost anunțate și care nu s-au realizat”, a menționat el.
Pe de altă parte – vicepreședintele PSDE a firmat că – cumva este și justificată această intervenție din partea producătorilor agricoli.
„Fiindcă eu urmăresc atent evoluția acestui dialog și vreau să vă zic că din toamna anului trecut mai multe promisiuni care au fost lansate, din păcate, nu au fost realizate, una doar care a fost legată de restituirea TVA-ului în cont, acea lege care a fost adoptată anul trecut, dar, din păcate, din cauza anumitor virgule care existau în această lege nu a produs efectele dorite. Și aceasta a fost una din revendicări și una din asumările actualei guvernări din toamna anului trecut, că vor veni și vor remedia, iată că avem acest rezultat doar acum sau pe domeniul achitării subvențiilor…”, a mai spus fostul ministru.







