Directorul S.A. „Energocom”, Victor Bânzari, a anunțat că vor fi procurate gaze naturale de la două companii – una din Grecia și una rămâne secretă, informează TRIBUNA.
În cadrul unei conferințe de presă, Victor Brînzari a spus că a fost finalizată prima licitație de achiziții de gaze pentru această vară.
„Astăzi dimineața a avut loc o ședință a Consiliului de Administrare pentru a ne pregăti pentru sezonul rece. Au fost contractate 2 companii”, spune Bînzari.
Potrivit directorului, compania din Grecia a fost contractată în urma deplasării ministrului Energiei, Victor Parlicov în această țară, iar cealaltă companie nu vrea să-i fie divulgate datele.
„Este o companie serioasă și a oferit un preț foarte aproape de așteptările noastre. Prețurile sunt legate de bursă, iar gazele vor fi transportate până la hotarele Republicii Moldova. Unele cantități vor fi depozitate în Ucraina. Noi nu putem divulga numele, cantitatea și prețul, pentru că acea companie nu vrea să se expună riscului cu privire la livrarea gazelor”, a mai spus Victor Bânzari.
Aceste cantități vor fi utilizate pentru consumul curent al populației.







