[ X ]
Important8 Iunie 2023 16:26

Copiii născuți pe teritoriul țării noastre vor beneficia de dreptul garantat la cetățenia Republicii Moldova

Inițiativa legislativă care prevede dreptul garantat la cetățenia Republicii Moldova pentru fiecare copil născut pe teritoriul țării noastre a fost votată, în a doua lectură, de 68 de deputați.  

DOCUMENTUL vizează modificarea Legii cetățeniei Republicii Moldova în vederea excluderii sintagmei ce prevede că copiii născuți pe teritoriul țării pot obține cetățenia Republicii Moldova doar dacă la momentul nașterii cel puțin unul dintre părinții deține dreptul de ședere, beneficiază de protecție internațională sau este recunoscut apatrid de către autoritățile competente. Prin excluderea acestei prevederi proiectul urmărește conformarea normei legale cu prevederile Convenției ONU privind statutul apatrizilor, Convenției ONU privind reducerea cazurilor de apatridie și Convenției cu privire la drepturile copilului.

Initiațiva legislativă aparține deputatei Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Angela Munteanu-Pojoga. Proiectul de lege este susținut de Instituția Avocatului Poporului și de Consiliul de  egalitate, fiind menționat drept sugestie legislativă în raportul pentru anul 2021 privind situația prevenirii discriminării în țara noastră.

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...