Evghenia Guțul, reprezentantul Partidului „Șor”, este noul Bașcan al Găgăuziei – rezultatele alegerilor au fost confirmate de Curtea de Apel Comrat. Bașcanul ales nu va intra în funcție până în iulie curent, însă, atunci când își va începe mandatul, ar urma să treacă la realizarea promisiunilor făcute locuitorilor regiunii în campania electorală, având „un plan de investiții de jumătate de miliard de euro în infrastructura și economia regiunii”. TRIBUNA a analizat declarațiile și discursurile Evgheniei Guțul, cât și a conducerii formațiunii din care face parte, și a elaborat TOP-10 promisiuni ale Evgheniei Guțul, Bașcanul ales, în campania electorală din Găgăuzia.
Astfel, una dintre promisiunile cele mai discutate în spațiul public a fost construcția unui aeroport în Găgăuzia, conform unui proiect planificat pentru Chișinău, „dar care nu a fost pus în aplicare din cauza autorităților”. Aeroportul ar urma să fie inaugurat până în 1 iunie 2025. „Acest proiect va costa aproximativ 100 de milioane de euro și va permite crearea a aproape 4.000 de locuri de muncă, iar în timpul funcționării aeroportului vor activa în jur de 2.000 de specialiști, inclusiv locuitori ai regiunii, care vor fi instruiți”- a menționat echipa Bașcanului ales. Construcția aeroportului ar urma să înceapă la 1 iulie curent.
Un alt proiect inedit promis pentru Găgăuzia este construcția parcului de distracția „GagauziaLand”, „unde copiii vor avea posibilitatea să se distreze oricând și gratuit”. Inaugurarea celui mai mare și mai modern parc de distracții din regiune ar urma să aibă loc la 1 iunie 2024, când se sărbătorește Ziua Internațională a Copilului. Construcția parcului ar urma să înceapă la 1 iulie curent.
Candidatul Partidului „Șor” a mai promis că, dacă va ajunge Bașcan, atunci va deschide o reprezentanță a autonomiei găgăuze la Moscova, pentru a facilita și a face mai convenabilă dezvoltarea relațiilor comerciale și culturale. De asemenea, are în plan deschiderea de filiale ale universităților rusești în Găgăuzia, încât absolvenții să primească două diplome deodată: cea locală și cea rusă.
Pentru a vedea celelalte 7 promisiuni, faceți click aici.







