[ X ]
Breaking news11 Mai 2023 11:00

Republica Moldova se alătură Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a participat, în regim de videoconferință, la cea de-a 36-a reuniune a Consiliului Guvernator al Comunității Democrațiilor, unde a anunțat decizia Republicii Moldova de a se alătură organizației, informează TRIBUNA. 

În ultimii ani, s-au făcut progrese în protejarea drepturilor omului și în construirea unei societăți mai incluzive. Rezultatele noastre se reflectă în clasamente internaționale precum Indicele Mondial al Libertății Presei și Indexul Egalității de Gen. Suntem acum pe locul 28 în ceea ce privește libertatea presei și pe locul 16 în egalitatea de gen la nivel mondial.

„Obiectivul strategic al țării noastre este aderarea la Uniunea Europeană – o cale către o societate mai democratică, mai prosperă și mai stabilă. Știm că aceasta nu este un obiectiv ușor de atins, dar suntem hotărâți să implementăm reformele necesare și să îndeplinim criteriile pentru a deveni un stat membru cu drepturi depline al Uniunii Europene” – a spus Nicu Popescu în intervenția sa.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...