[ X ]
Breaking news10 Mai 2023 11:20

Poliția: 9 deputați au admis, ieri, încălcări ale legislației 

9 deputați au admis încălcări ale art. 365/5 din Codul Contravențional al Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat Poliția, informează TRIBUNA.

Polițiștii au asigurat ordinea publică şi securitatea circulaţiei rutiere pentru ca toate evenimentele publice de ieri să se desfășoare în siguranță. Pe tot parcursul zilei, în cele peste 500 de locații din întreaga țară au participat în jur de 43 de mii de persoane.

„În toată această perioadă, polițiștii au monitorizat procesul de desfășurare a acestor întruniri și au depistat mai multe încălcări ale legislației.

180 de persoane au admis încălcări ale art. 365/5 din Codul Contravențional al Republicii Moldova. În 16 cazuri au fost vizați oficiali, 9 dintre care sunt deputați. Încălcări au admis și 5 persoane cu demnitate publică din UTA Găgăuzia.

Au fost întocmite 15 procese verbale, înmânate 9 citații, iar 7 persoane au fost audiate. Restul persoanelor urmează a fi citate la Poliție pentru documentare” – a comunicat instituția.

E de menționat că, în 2022, Codul Contravențional al Republicii Moldova nr.218/2008 a fost completat cu articolul 365/5 care stabilește răspunderea contravențională pentru confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general cunoscute ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război sau crime împotriva umanității, precum și a propagandei sau glorificării acestor acțiuni.

Drept urmare, pentru încălcarea prevederilor respectivului articol, persoanele fizice pot fi sancționate cu amendă de la 4500 la 9000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, iar în privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9000 la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18 000 la 30 000 de lei.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...