Comisia Electorală Centrală (CEC) participă, în aceste zile, la lucrările Conferinței internaționale „Alegeri în timp de criză: provocări și oportunități”, organizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), în cooperare cu Parlamentul Elvețian, în cadrul celei de-a 60-a aniversări de la aderarea Elveției la Consiliul Europei. Autoritatea electorală din Republica Moldova este reprezentată de secretarul CEC, Alexandr Berlinschii.
Subiectele discutate în cadrul conferinței se referă la impactul pandemiei, al calamităților naturale și conflictelor militare asupra procesului de organizare a alegerilor, oportunitatea implementării votului electronic și digitalizarea proceselor electorale.
În mesajul său, secretarul CEC Moldova, Alexandr Berlinschii, s-a referit la dificultățile întâmpinate de către organele electorale în organizarea și desfășurarea alegerilor în contextul pandemiei provocate de virusul COVID-19 și măsurile întreprinse pentru asigurarea dreptului constituțional de vot, menținând, în același timp, siguranța alegătorilor și minimizând riscurile pentru sănătatea publică.
Conferința internațională „Alegeri în timp de criză: provocări și oportunități” are lor în perioada 9-10 mai, în capitala Elveției, Berna, și reunește circa 150 de participanți, inclusiv, reprezentanți ai autorităților electorale din Moldova, Georgia, Bosnia și Herzegovina, Ucraina, Estonia, Armenia, Albania, reprezentați ai misiunilor internaționale de observare a alegerilor- OSCE/ODIHR, IDEA, precum și reprezentanți ai Parlamentului Elvețian, Comisiei de la Veneția, Consiliului Europei.







