[ X ]
Important9 Mai 2023 13:02

Ministrul Popescu: Pentru Republica Moldova, 9 mai reflectă aspirațiile noastre europene și angajamentul ferm față de valorile UE

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu a transmis următorul mesaj cu ocazia Zilei Europei:

„9 mai este ziua când sărbătorim pacea și unitatea în Europa – valori deosebit de importante în contextul regional actual. În 1950 Jean Monnet împreună cu Robert Schuman au pus bazele Uniunii Europene prin inițiativa lor de creare a Comunității Europene a Cărbunelui si Oțelului.

Astăzi marcăm Ziua Europei și ne amintim de cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Din păcate, la 78 de ani de când aliații au adus pacea pe continentul european, Federația Rusă a readus războiul în Europa, sfidând atât dreptul internațional cât și memoria celor care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial pentru pace și învingerea nazismului. Țara noastră condamnă ferm orice acțiune agresivă și dorim să subliniem importanța păcii și a cooperării internaționale în promovarea prosperității și a stabilității în întreaga Europă.

Pentru Republica Moldova, 9 mai reflectă aspirațiile noastre europene și angajamentul ferm față de valorile și standardele UE. Totodată, în această zi specială salutăm realizările noastre comune și subliniem determinarea de a continua reformele care ne vor aduce in UE și vor contribui la un viitor mai prosper pentru cetățenii noștri.

Viitorul țării noastre nu poate fi decât în marea familie europeană alături de care împărtășim aspirații și un drum comun de dezvoltare și modernizare.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...