TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 aprilie 2022.
Proiectul lui Adrian Băluțel
Remunerarea sportivilor urma să fie reglementată la nivel de lege. Deputatul PAS, Adrian Băluțel a înregistrat un proiect de lege în acest sens.
Sondajul iData
Au fost făcute publice rezultatele unui sondaj al iData, care arătau că, în cazul în care duminica viitoare ar fi avut loc alegeri parlamentare anticipate, în Parlament ar fi acces: Partidul Acțiune și Solidaritate – 25,9%, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 25,4%, Partidul „Șor” – 12,3%.
Apelul Congresului Civic
Partidul Acțiunii Comune – Congresul Civic a venit cu un apel în adresa primarului general de Chișinău, Ion Ceban – să facă uz de dreptul său legitim de a iniția referendumul orășenesc cu privire la soarta fostului Stadion Republican.
Întâlnirea lui Nicu Popescu
Vicepremierul Nicu Popescu a avut o întrevedere cu Margareta Cederfelt, președintele Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și Valiant Richey, reprezentantul special al OSCE, coordonator pentru combaterea traficului de ființe umane.
Solicitarea Partidului „Șor”
Partidul „Șor” a expediat în adresa Parlamentului și Președinției două scrisori prin care solicita să renunțe la majorările bugetare pentru aceste două instituții, în contextul crizei economice din țară.
Expoziție la Parlament
Zece lucrări de artă plastică contemporană cu tematica pascală „Hristos a Înviat” au fost vernisate în Parlament, în perioada 21-29 aprilie. Expoziția era găzduită de Legislativ în perioada sărbătorilor pascale și a fost vernisată, în parteneriat, cu Uniunea Artiștilor Plastici din țara noastră.
Hotărârile Parlamentului
Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de ratificare a Acordului, întocmit prin schimb de note, dintre Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind terenul pentru construcția Ambasadei SUA în Republica Moldova.
Discuțiile Președintelui
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a discutat, în Joia Paștelui ortodox, cu Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove, și cu Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor.
Irina Vlah s-a întâlnit cu William Massolin
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah, s-a întâlnit cu William Massolin, șeful Oficiului Consiliului Europei la Chișinău.
Comentariul Biroului
Biroul politici de reintegrare a venit cu un comentariu în contextul multiplicării acuzațiilor Tiraspolului la adresa autorităților constituționale ale Republicii Moldova, privind o presupusă restricționare intenționată a importului diferitor categorii de mărfuri în regiune.
Oleg Vasnețov – la Ministerul de Externe
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a luat act de declarația reprezentantului Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, făcută în cadrul briefingului din 20 aprilie, prin care se menținea retorica neconstructivă și inacceptabilă la adresa Președintelui Republicii Moldova, iar evenimentele istorice erau instrumentalizate în scopuri de propagandă. „Dat fiind limbajul inacceptabil utilizat în adresa șefului statului din partea reprezentantului oficial al diplomației ruse”, MAEIE a dispus convocarea Ambasadorului Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov.
Misiune lansată pentru alegeri
Asociația Promo-LEX a lansat Misiunea de Observare a Alegerilor Locale Noi din 29 mai 2022.
Candidatul Partidului „Puterea Oamenilor”
Președintele Partidului „Puterea Oamenilor”, Ruslan Codreanu, împreună cu candidatul formațiunii la Primăria Tătărești, Strășeni, Vladimir Celeev, au depus actele în vederea înregistrării în cursa electorală.
Ședință la Bender
Delegația Republicii Moldova s-a deplasat la Bender, unde s-a desfășurat ședința săptămânală a Comisiei Unificate de Control.
Radu Mudreac – fără imunitate
Parlamentul a încuviințat ridicarea imunității parlamentare a deputatului socialist Radu Mudreac. Hotărârea a fost adoptată, cu 56 de voturi, urmare a cererii Procurorului General interimar adresate Președintelui Parlamentului. Socialiştii au organizat proteste.
Starea de urgență – prelungită
Starea de urgență pe teritoriul Republicii Moldova a fost prelungită pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 25 aprilie. Decizia a fost aprobată, cu votul majorității deputaților, la solicitarea Executivului. Deputatul Partidului „Șor”, Marina Tauber, într-un briefing, a spus că prelungirea stării de urgență nu avea nicio legătură cu situația din Ucraina și nici cu garantarea securității cetățenilor moldoveni.
Cererea Platformei DA
Platforma DA a cerut demisia imediată a directorului Agenției Proprietății Publice și implicarea directă a Premierului în rezolvarea crizelor la SA „Franzeluța” și „Metalferos”.
Alexandru Fetescu a decedat
Alexandru Fetescu, secretarul general al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a decedat, în urma unei intervenții. Avea 36 de ani.
sursa: Almanah Politic 2022







