[ X ]
Important15 Aprilie 2023 12:32

(ACUM 1 AN) Ambasada de la Kiev și-a reluat activitatea

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 15 aprilie 2022.

Anunț privind referendumul

Socialistul Dinari Cojocaru a anunțat că a fost inițiat procesul de demarare a procedurii de organizare a referendumului pentru păstrarea Stadionului Republican din Chișinău – a fost depusă o petiție cu privire la desfășurarea ședinței de constituire a grupului de inițiativă în vederea organizării referendumului.

Eveniment la Ministerul de Externe

La Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a fost lansat proiectul diplomației economice „Discover Moldova’s Finest”, eveniment la care a participat viceprim-ministrul Nicu Popescu și mai mulți membri ai corpului diplomatic acreditat la Chișinău.

Consultanță din partea României

Parlamentul Republicii Moldova a anunțat că va beneficia de consultanță din partea Parlamentului României în vederea armonizării legislației naționale cu normele europene, în contextul depunerii cererii de aderare a Moldovei la Uniunea Europeană.

Ambasada de la Kiev și-a reluat activitatea

Ambasada Republicii Moldova în Ucraina și-a reluat activitatea în Kiev, fiind arborat drapelul țării.

Nicu Popescu a discutat cu Jean Asselborn

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu Jean Asselborn, ministrul Afacerilor Externe și Europene al Marelui Ducat de Luxemburg.

Irina Vlah, la Congaz

Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a vizitat Gimnaziul „Varvara Topal” din satul Congaz, raionul Comrat.

Socialiștii – la nord

La Bălți, Vlad Batrîncea, secretarul executiv al PSRM, vicepreședintele Parlamentului, împreună cu Zinaida Greceanîi, președintele fracțiunii BCS în Parlament și membrii Comitetului Executiv al formațiunii, Olga Cebotari și Maxim Lebedinschi, au avut o întrevedere cu conducătorii și secretarii executivi ai organizațiilor teritoriale PSRM din zona nord a țării. De asemenea, socialiștii din Bălți, alături de cetățeni, au participat la un miting, în cadrul căruia și-au exprimat nemulțumirea față de deciziile guvernării și interzicerea panglicii Sf. Gheorghe.

Ultima ședință a CNESP

Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP), în ședință, a decis anularea stării de urgență în sănătate publică, începând cu 16 aprilie 2022, după aproape doi ani de la declararea acesteia, în legătură cu situația epidemiologică privind infecția cu COVID-19. Aceasta a fost ultima ședință a Comisiei.

Îndemnul lui Ilan Șor

Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, a lansat un îndemn către membrii și simpatizanții formațiunii să iasă a doua zi la protestele ce urmau să fie organizate în toate centrele raionale.

Conferința PAS

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) au susținut o conferință de presă, în cadrul căreia au vorbit despre modificările la Legea ocrotirii sănătății.

Maia Sandu, la USM

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit întâlnirea Președintelui Maia Sandu cu reprezentanții instituțiilor de învățământ superior.

sursa: Almanah Politic 2022

Alte știri la rubrica
Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial „Boom-ul” ipotecar versus situaţia reală de pe piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor Datele pentru trimestrul II al anului curent privind creditele acordate de către băncile comerciale din ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...