[ X ]
Important5 Aprilie 2023 13:55

Partid, la Procuratură: Consultările recente al socialiștilor la Moscova urmează a fi aspru penalizate

După întâlnirea socialiștilor cu Rusia Unită, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB) va sesiza Procuratura Generală, informează TRIBUNA. 

„Consultările recente al socialiștilor la Moscova urmează a fi aspru penalizate.

Aceștia au purtat la 3 aprilie 2023 consultări politice cu partidul „Edinaia Rossia”, partidul de guvernământ rus, care a promovat, susținut și autorizat toate crimele de război contra Ucrainei. Motivul pentru care aceste acțiuni sunt pasibile de sancțiuni sunt foarte clare”, se spune într-o declarație a formațiunii.

Chiar azi, CUB a spus că va face o sesizare în adresa Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze speciale pe acest caz, în temeiul art. 262, 274 din Codul de procedură penală, care-i face pe deputații socialiști pasibili de crima de trădare de patrie art.337 din Codul Penal al RM.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...