TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 10 martie 2022.
Maia Sandu – la Nisporeni
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a aflat în raionul Nisporeni. Ea a discutat cu cetățenii și cu autoritățile mai multor localități din raion și a vizitat unele instituții.
Nicu Popescu a discutat cu David Price
Viceprim-ministrul Nicu Popescu a avut o convorbire telefonică cu David Price, membru al Congresului Statelor Unite ale Americii şi copreşedinte al Grupului de sprijin politic pentru Republica Moldova.
Întrevederea lui Igor Dodon
În contextul în care coridoarele logistice și cele de transport prin Ucraina erau închise, Igor Dodon, președintele Uniunii de Afaceri Moldo-Rusă, președinte de onoare al PSRM, împreună cu vicepreședintele Uniunii, Vadim Yurchenko, a avut o întrevedere cu reprezentanții Portului Internațional Liber Giurgiulești și cei ai Uniunii Transportatorilor și Drumarilor din Moldova.
Precizarea lui Dumitru Alaiba
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Dumitru Alaiba a venit cu o declaraţie precum că în Republica Moldova nu existau laboratoare biologice, iar informația apărută în spațiul public în acest sens este falsă.
Inițiativele socialiștilor
Deputații Partidului Socialiștilor au înregistrat în Parlament o inițiativă legislativă ce prevedea alocarea din bugetul de stat a sumei de 447 de milioane de lei pentru restituirea accizei la motorină pentru producătorii agricoli. Un alt proiect înregistrat de socialiști prevedea facilitarea accesului agenților economici la procedura de achiziții publice.
Solicitarea Platformei DA
Platforma DA a declarat că decizia Comisiei Situații Excepționale de a interzice exportul de porumb este una subită și, în scopul prevenirii unei crize de proporții în agricultură, solicita ca guvernarea să o anuleze.
Ordinul directorului SIS
Prin ordinul directorului SIS, lista surselor cu conținut online care promovau informații ce incitau la ură și război, în condițiile stării de urgență, a fost completată cu trei portaluri: flux.md; iurierosca.md; rosca.md.
Declarațiile lui Roland Schilling
Roland Schilling, reprezentantul Oficiului Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiați în Europa Centrală, în cadrul unei conferințe de presă, susținută împreună cu Dumitru Udrea, secretarul general al Guvernului, a apreciat și a mulțumit Republicii Moldova pentru efortul depus în gestionarea crizei refugiaților din Ucraina. Totodată, a anunțat despre suportul financiar ce va fi oferit refugiaților, dar și cetățenilor moldoveni.
Decizia CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței, suspendarea executării hotărârilor cu privire la organizarea alegerilor locale noi din 15 mai 2022 în mai multe localități din țară.
Solicitarea lui Ilan Șor
Partidul „Șor” a cerut Comisiei pentru Situații Excepționale eliminarea tuturor restricțiilor legate de COVID-19, inclusiv anularea obligativității prezentării certificatelor de vaccinare. Solicitarea a fost făcută de liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor.
Ședința CSE
Mecanismul de import a donațiilor pentru refugiați, făcute de către persoanele fizice aflate peste hotarele țării, urma să fie simplificat. O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), prezidată de Prim-ministrul Natalia Gavrilița.
Numire aprobată de deputați
Ion Botnarenco a fost numit, cu votul a 60 de deputați, în funcția de membru al Consiliului de Integritate pe un termen de cinci ani.
Maia Sandu a vorbit cu Kiril Petkov
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut o discuție telefonică cu Prim-ministrul Republicii Bulgaria, Kiril Petkov.
Oaspeții lui Ion Ceban
Asociaţia Investitorilor din România în Republica Moldova a venit cu un ajutor umanitar pentru refugiaţii din Ucraina, cazaţi în centrele de plasament din Chişinău, iar David Baruch Lau, rabinul șef așkenazi al Israelului, a efectuat o vizită la Centrul „Moldexpo” – a anunțat Ion Ceban, primarul capitalei.
Sursa: Almanah Politic 2022







