TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 5 martie 2022.
Acțiunea PUN
Membrii Partidului Unității Naționale (PUN) a depus flori și lumânări în memoria celor care au căzut apărând Ucraina și civilizația europeană.
Întrevederea online a PVE
Conducerea Partidului Verde Ecologist (PVE) a avut o întrevedere online cu reprezentanți ai conducerii Partidului Verde din Marea Britanie.
12 milioane de lei pentru gestionarea crizei
Comisia pentru Situații Excepționale, în ședință, a decis că, Cancelaria de Stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și autoritățile locale vor primi 12 milioane lei pentru gestionarea crizei. Fondurile au fost acumulate până la data de 4 martie 2022 în contul de donații deschis de către Ministerul Finanțelor.
Declarația Partidului Schimbării
Partidul Schimbării, într-o declarație, și-a exprimat susținerea pentru semnarea cererii cu privire la inițierea procedurilor de integrare europeană a Republicii Moldova.
Niels Annen, în Republica Moldova
Măsurile de susținere pe care Germania ar putea să le acorde Republicii Moldova în contextul războiului din Ucraina și a fluxului de refugiați au fost discutate în cadrul întrevederii Prim-ministrului Natalia Gavrilița cu Secretarul parlamentar de stat de la Ministerul Federal al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Niels Annen.
Sursa: Almanah Politic 2022







