[ X ]
Important22 Februarie 2023 10:04

Veronica Mihailov-Moraru: Responsabilitatea în îmbunătățirea imaginii și încrederii în sistemul judecătoresc stă pe umerii fiecărui judecător

Ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a avut o ședință cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în contextul reformei justiției și evaluării extraordinare a judecătorilor, dar și a demisiilor mai multor judecători. La ședință au fost invitați toți membrii din actuala componență a CSM-ului, informează TRIBUNA. 

Discuțiile au fost centrate asupra proiectelor de legi privind reforma Curții Supreme de Justiție, dar și a situației create în contextul demisiilor anunțate și necesitatea de a întreprinde măsuri conjugate pentru asigurarea funcționalității instanțelor. Atât Ministerul Justiției, cât și instanțele judecătorești au un singur interes comun –  ca sistemul judecătoresc să funcționeze în interesul cetățenilor și în orice situație dificilă interesul public trebuie să primeze. Drept urmare, este necesar ca judecătorii să fie încurajați de a participa la Adunarea Generală pentru a alege și să participe la alegeri, pentru ca ulterior să fie constituit un CSM funcțional, iar sistemul judecătoresc să revină treptat la capacitatea proprie de a rezolva problemele.

Ministra a făcut apel la necesitatea de a se informa corect corpul judecătoresc despre starea de lucruri, dat fiind faptul că se circulă și multe informații eronate. Contrar celor vehiculate, urmează a se ține cont de conținutul și garanțiile care le oferă legile cu privire la evaluarea Curții Supreme de Justiție, legi care sunt încă în proces de definitivare pentru a face mecanismul cât mai echilibrat. Mai mult, salariile judecătorilor vor fi majorate substanțial.

„Responsabilitatea în îmbunătățirea imaginii și încrederii în sistemul judecătoresc stă pe umerii fiecărui judecător, inclusiv de a participa la reforma justiției, la acest exercițiu de evaluare necesar de verificare și de încurajare a judecătorilor onești și profesioniști; de a alege un nou CSM și de a asigura o justiție echitabilă pentru fiecare cetățean”, accentuează Veronica Mihailov-Moraru.

Reamintim că potrivit Constituției, Consiliul Superior al Magistraturii este organul de auto-administrare al judecătorilor și implicarea sa în procesul de reformare a justiției este esențială.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...