TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 7 februarie 2022.
Noul șef al CNA – prezentat
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, împreună cu ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, l-a prezentat pe directorul Centrului Național Anticorupție (CNA), Iulian Rusu, colectivului instituției.
Încă 30 de zile
Procurorul general suspendat, Alexandr Stoianoglo a fost plasat sub control judiciar pentru încă 30 de zile.
Irina Vlah a discutat cu Înțelepții
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a avut o întrevedere cu membrii Prezidiului Consiliului Bătrânilor Înțelepți din Autonomie, în cadrul căreia au discutat despre situația socio-economică și sarcinile prioritare pentru dezvoltarea regiunii.
Mesaje pentru Zinaida Greceanîi
Zinaida Greceanîi, președintele Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, fost Președinte al Parlamentului, și-a sărbătorit ziua de naștere – a împlinit 66 de ani, Cu această ocazie, Igor Dodon, președintele de onoare al PSRM, și Vlad Bătrîncea, secretar executiv al PSRM, i-au adresat mesaje speciale.
A fost creat un grup de lucru
Autoritățile au creat un grup de lucru interinstituțional, pornind de la posibilitatea de a desfășura controlul parlamentar, care să se întâlnească regulat și să discute referitor la prevenirea și combaterea falsificării certificatelor de vaccinare. Despre acest lucru s-a anunțat în cadrul unei conferințe la Parlament.
Mesajul Maiei Sandu
Maia Sandu, șeful statului, în cadrul unui mesaj video, s-a referit la ședință comună a Guvernelor Republicii Moldova și României, ce urma să aibă loc la finalul săptămânii.
Ședința lui Petru Frunze
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Petru Frunze a avut o ședință online cu reprezentanții CALM privind activitatea transportului de pasageri.
Declarațiile lui Ruslan Codreanu
Președintele Partidului „Puterea Oamenilor”, Ruslan Codreanu a făcut unele declarații referitor la lichidarea consiliilor raionale și a venit cu propuneri la subiect.
Sesizarea socialiștilor
Deputații socialiști Grigore Novac și Alla Darovannaia, precum și membrul comitetului executiv al PSRM, Maxim Lebedinschi, au depus o sesizare la Curtea Constituțională ce avea drept obiect interpretarea prevederilor articolului 47 alin.(1) din Constituția Republicii Moldova ce stipula: „Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuința, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare”.
sursa: Almanah Politic 2022







