În luna decembrie 2022, SA Energocom a vândut către Moldovagaz aproximativ 96 de milioane metri cubi de gaze, cu prețul de 1.094,44 dolari SUA/ 1.000 m.c., informează TRIBUNA.
Conform dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, SA Energocom a fost împuternicită să vândă Moldovagaz din gazele stocate în rezervele strategice.
Volumele facturate și prețul pentru luna decembrie sunt puțin mai mici decât cele pronosticate inițial, din contul vremii mai calde decât de obicei. De asemenea, în a doua parte a lunii decembrie prețurile de achiziție au fost în descreștere, iar în final au dus la un preț mediu mai scăzut. Amintim că, SA Energocom procură gaze din luna mai, din surse bugetare, resurse financiare proprii ale companiei, iar în ultimul timp – din contul creditului BERD.
„Intenționăm ca banii transferați de Moldovagaz să-i folosim la procurarea pe bursă a altor cantități de gaze, pentru a prinde oportunitatea unor prețuri scăzute și a suplini stocurilor consumate”, a declarat Victor Bînzari, directorul interimar al SA Energocom.







