[ X ]
Important14 Decembrie 2022 11:41

Președintele Sandu, la Călărași: În aceste vremuri dificile, avem sprijinul partenerilor externi 

Președintele Maia Sandu a vizitat, ieri, comuna Sipoteni din raionul Călărași, unde a vorbit cu oamenii despre situația din țară, despre problemele localității, dar și despre planurile de dezvoltare a țării, în pofida crizelor prin care trecem, informează TRIBUNA. 

„Le-am spus că păstrarea păcii este preocuparea noastră principală și că în continuare vom face totul pentru siguranța cetățenilor. Am discutat și despre vulnerabilitățile energetice ale țării, și despre ce trebuie să facem ca să devenim independenți energetic în viitor. La Sipoteni, oamenii sunt convinși că integrarea europeană este cea mai sigură cale pentru dezvoltarea pașnică și prosperă a Republicii Moldova”, a declarat șeful statului.Maia Sandu a fost în vizită și la școala din localitate, renovată cu sprijinul Băncii Mondiale în cadrul unui proiect care a fost inițiat în perioada când deținea mandatul de ministru al Educației.„M-am bucurat să văd condițiile foarte bune în care învață și muncesc astăzi elevii și profesorii din Sipoteni. Acum, prin intermediul Programului național „Satul European”, este în proces de renovare Casa de Cultură din localitate”, a mai punctat șefa statului.

Președintele Maia Sandu a subliniat că este important ca toate comunitățile noastre să prospere, iar acest lucru necesită un efort comun.

„Putem face acest lucru împreună: prin asigurarea de către puterea locală a condițiilor pentru dezvoltarea afacerilor, ceea ce va conduce la crearea locurilor de muncă și creșterea veniturilor la bugetele locale; prin continuarea programelor naționale de investiții, precum „Satul European”; prin atragerea fondurilor externe pentru dezvoltare”, a spus șefa statului.

De asemenea, oficialul a menționat că în aceste vremuri dificile, cauzate de război, avem sprijinul partenerilor externi și pentru proiecte de dezvoltare, și pentru a face față crizei energetice. O parte din acest sprijin se regăsește în compensațiile la facturile pentru energie. „Prin solidaritate la nivel național și internațional vom reuși să depășim această perioadă dificilă”, a conchis șeful statului.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...