[ X ]
Important18 Noiembrie 2022 06:29

A discutat cu un deputat al PAS și a făcut trei concluzii! Analist: Guvernul nu are... 

Analistul politic Ian Lisnevschi a discutat recent cu un deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) „despre incompetența Guvernului de a identifica măsuri în combaterea crizei energetice: constatarea punctelor slabe a sistemului energetic și elaborarea strategiei implementării măsurilor necesare, reieșind din diferite scenarii a situației”, iar, ulterior, a făcut trei concluzii, informează TRIBUNA. 

Potrivit spuselor sale, „solicitarea în care cetățenilor li se cere să economisească cât mai mult este ipocrită, or, din cauza creșterii prețurilor, vor fi obligați să o facă. Pentru a proteja interesele cetățenilor, autoritățile ar trebui să întreprindă tot ce-i posibil și să meargă la compromis, inclusiv negocieri cu partea transnistreană, asigurarea cu energie alternativă și ducerea tratativelor privind contractul de furnizare a gazelor naturale. Răspunsul a fost, însă, tranșant: „Rusia a atacat, Putin este vinovat””.

„Trebuie să recunoaștem că, conflictul militar din Ucraina a afectat grav țările europene, dar astfel de cazuri ca defectarea blocului energetic de la Termoelectrica demonstrează lipsa controlului total asupra situației energetice din țară” – a adăugat el într-o postare pe Telegram.

Ian Lisnevschi a constatat că, aceste cazuri amenință securitatea energetică a Republicii Moldova, deoarece blocul urma să asigure cu agent termic chișinăuienii, în paralel, să producă energie electrică pe bază de păcură.

„În concluzie:

Guvernul nu are o strategie anticriză și nu controlează situația în sistemul energetic;

Starea de urgență în securitatea energetică are un scop politic îndreptat spre lupta cu opoziția, parteneri politici, proteste masive;

Politicienii noștri încearcă să-și justifice incompetența dând vina pe agresiunea rusă, în loc să stabilească măsuri mai ferme”, a constatat analistul politic.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...