TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 9 noiembrie 2021.
Irina Vlah, la ședință
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a participat la o ședință cu directorii instituțiilor de învățământ din autonomie, organizată de Direcția Generală învățământ.
Reacția PSRM
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a emis o declarație prin care s-a arătat îngrijorat de tariful la gaz anunțat de ANRE și a anunțat că deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au înregistrat o inițiativă legislativă ce venea să compenseze volumul de gaze naturale pentru toți consumatorii casnici. Totodată, liderul socialiștilor, Igor Dodon a venit cu un mesaj subliniind că, în 100 de zile, Guvernul Gavrilița a obținut un preț de peste 11 lei la gaz și o populație care va îngheța iarna și va sărăci definitiv.
Actele lui Ilan Șor – anulate
Agenția Servicii Publice a efectuat un control la sesizarea Procuraturii Anticorupție privind respectarea procedurilor de eliberare a actelor de identitate ale cetățeanului Republicii Moldova, Ilan Șor, și a constatat că, atât buletinul de identitate emis în 2012, cât și pașaportul emis în 2010 au fost perfectate și eliberate cu încălcarea legislației, fiind întocmite în lipsa acestuia. Astfel, ASP a comunicat că, actele au fost anulate în baza unui ordin semnat de director.
Întrevedere la Parlament
Președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Vladimir Bolea s-a întâlnit cu reprezentanții Ambasadei Republicii Populare Chineze în Republica Moldova. La întrevedere au participat și Igor Chiriac, secretarul Comisiei juridice, numiri și imunități și Marcela Nistor, membră a Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.
Discursuri la Forumul de Integrare Europeană
Președintele Maia Sandu și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu au participat la deschiderea Forumului de Integrare Europeană, ediția 2021. Oficialii au ținut discursuri.
Donația Președinției
Câteva instituții de învățământ profesional tehnic din țară au primit în dar de la Președinție loturi de mobilier și echipament tehnic pentru dotarea atelierelor de instruire practică la meserii și specialități din domeniul alimentației publice.
Activitățile Maiei Sandu
Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Steven Fisher. În aceeași zi a expediat un mesaj către consiliile elevilor și cele studențești din toată țara, îndemnând tinerii să se alăture campaniei naționale de înverzire a plaiului, care începea pe 13 noiembrie.
Consultări publice
Au avut loc consultări publice cu privire la proiectul Codului Urbanismului și Construcțiilor Republicii Moldova, asupra căruia munceau deputați ai PAS împreună cu reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și ai societății civile.
Ședința CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a luat act, în ședință, de informațiile cuprinse în rapoartele privind finanțarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi din 21 noiembrie 2021, ce se refereau la perioada 30 octombrie – 5 noiembrie, de următorii concurenți electorali: Partidul Verde Ecologist; Partidul Democrat din Moldova; Partidul Politic „Șor”; Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor; Partidul „Patrioții Moldovei”; Partidul Acțiune și Solidaritate.
Liderul PSRM – la Comrat
Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), a întreprins o vizită de lucru la Comrat, unde, împreună cu Alexandr Suhodolschi și Vasile Bolea, deputați ai PSRM, a avut o întrevedere cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Ședințele socialiștilor
PSRM a anunțat că, în cadrul pregătirilor către Congresul XVII extraordinar, s-au desfășurat conferințe de dări de seamă și alegeri într-un șir de organizații teritoriale ale Partidului Socialiștilor, care și-au ales, totodată, și președinții. Era vorba despre organizațiile din: Nisporeni, sectoarele Botanica şi Ciocana din Chișinău, Ungheni, Fălești, Glodeni, Telenești, Sângerei și Bălți.
sursa: Almanah Politic 2021







