[ X ]
Important31 Octombrie 2022 06:00

Director al ANRE: Independența noastră energetică este pusă sub mare lovitură și asta ne face să ne gândim foarte-foarte serios la...

Eugen Carpov, director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), a declarat că, din păcate, independența noastră energetică este periclitată și de faptul legăturii directe dintre livrările de gaze naturale cu furnizarea energiei electrice, informează TRIBUNA.

„Spre regret, centrala de la Cuciurgan are capacități tehnice să producă și să livreze energie electrică, dar o face preponderent pe gazele naturale care, iarăși, vin din Federația Rusă. Deci, dacă Federația Rusă dorește să limiteze cumva capacitatea noastră energetică, este suficient să întrerupă parțial sau total livrarea de gaze și atunci asta periclitează foarte mult și procesul de aprovizionare cu energie electrică. Astfel, independența noastră energetică este pusă sub mare lovitură și asta ne face, după depășirea acestei crize de moment prin care trecem zilele curente, să ne gândim foarte-foarte serios la ce facem noi mai departe, pentru că cred că așa cum s-a menținut status-quo-ul acesta al nostru în relația cu Federația Rusă nu mai poate să existe”, a menționat el în cadrul emisiunii „Puncte de reflecție” de la Vocea Basarabiei TV.

Directorul ANRE a mai spus că, „atunci când se vorbește că centrala de la Cuciurgan nu mai este capabilă să livreze cantitățile pe care le livra până nu demult pentru malul drept al Nistrului, „este și politică, și comerț”.  „Pe de o parte, analizând strict tehnic datele problemei, noi vedem că în realitate volumele de gaz nu sunt suficiente pentru producerea energiei electrice în regimul în care asta era posibil dacă aveam gaz. Pe de altă parte, cunoaștem că există mici rezerve de cărbune și poate păcură în Tiraspol, dar ele nu sunt în cantități strategice care ar rezolva problema”, a menționat el.

Oficialul a adăugat că „poate că pe o lună sau o lună și ceva aceste resurse ar fi suficiente. Evident că structurile nerecunoscute din regiunea transnistreană joacă pe două fronturi, aici nu putem să avem dubii, în special eu, care am fost negociator în procesul de negocieri pentru reintegrarea țării, știu că Tiraspolul joacă dublu: pe de o parte, are un mesaj pentru Chișinău și, pe de altă parte, execută în mare parte instrucțiunile care vin de la Moscova.”

„Tiraspolul deseori este o unealtă împotriva Chișinăului. Tiraspolul de foarte multe ori a fost în poziția în care, chiar dacă nu vrea, era impus să acționeze în detrimentul intereselor proprii, dar astfel ca să aducă anumite prejudicii Republicii Moldova. Și cred că astăzi este exact cazul respectiv. Aveți perfectă dreptate că atâta timp cât Cuciurganul produce suficientă energie electrică și o vinde Chișinăului, Chișinăul achită pentru această energie electrică. Deci, din producția de energie electrică bugetul local al regiunii nerecunoscute valora vreo 40 la sută, din câte cunosc. Evident că acum aceste lipsuri de intrări de resurse financiare vor afecta starea economico-socială din regiune și liderii de acolo înțeleg că astfel vor avea de suferit, dar, probabil, presiunea din altă parte este atât de mare…”, a subliniat Eugen Carpov.

URMĂREȘTE-NE ȘI PE TELEGRAM

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...