[ X ]
Important30 Octombrie 2022 08:56

Evenimentul săptămânii: Anunțul lui Vlad Plahotniuc privind revenirea în politică

Evenimentul acestei săptămâni a fost anunțul lui Vlad Plahotniuc privind revenirea sa în politica moldovenească, făcut în cadrul unui interviu pentru TRIBUNA, care a fost preluat de majoritatea presei și dezbătut în cadrul mai multor emisiuni televizate.

“…Nu am mai apărut de aproape de trei ani în spațiul public deoarece nu am considerat că e timpul pentru declarații speciale.

Am vrut mai întâi să dau posibilitate noii coaliții ACUM cu PSRM să-și demonstreze „aptitudinile”, apoi le-am oferit aceeași posibilitate „harvardiștilor”, ca să arate și ei ce pot face în guvernare fără ca să aibă scuză să spună că, ceva ori cineva de pe loc i-a încurcat să se manifeste. Și au avut 3 ani pentru a aduce vremurile bune în țară.

Cât de bine s-au isprăvit – se vede după situația în țară și ăsta este și subiectul, motivul care m-a făcut să iau decizia, pe care o anunț acum: am decis să revin în politica din Moldova. Eu sunt un politician care știe bine să rezolve situațiile de criză și vine timpul meu acum.

Iar această decizie de a reveni în politica este, la rândul său, explicația ieșirii mele publice cu acest interviu”, a declarat Vlad Plahotniuc.

La subiect s-au expus mai mulți reprezentanți ai guvernării, dar și ai opoziției, precum și lideri de opinie.

Premierul Natalia Gavrilița a declarat: “Justiția începe să funcționeze. Iar minciunile, victimizarea și invocarea de persecuție politică nu îi va ajuta să se eschiveze de la ispășirea pedepselor”.

Mihail Popșoi, vicepreședinte al Parlamentului: „E destul de hazlie această intervenție a lui Plahotniuc, or, după 3 ani de tăcere, ieșirea lui nu face decât să confirme impactul dureros al acestor sancțiuni – l-a făcut să iasă în spațiul public. Dar nu cred că merită atenție, e un personaj care merită să fie tratat cum merită… Nu merită atenție”.

 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...