[ X ]
Important25 Octombrie 2022 07:00

Ministrul Apărării: Să sperăm că mesajele transmise de către conducerea țării au fost auzite de Federația Rusă

Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, a fost întrebat „ce se întâmplă dacă, de exemplu, alte rachete ale Federației Ruse traversează ilegal spațiul aerian al Republicii Moldova?”, informează TRIBUNA.

„Să sperăm că mesajele transmise de către conducerea țării au fost auzite de Federația Rusă. Noi o să urmărim în continuare activitățile din acest domeniu”, a declarat oficialul în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

Totodată, ministrul a spus că, pentru ca rachetele să ajungă deasupra teritoriului Republicii Moldova, ele trebuie să traverseze teritoriul Ucrainei sau al României. „Actualmente, țările vecine au întreprins măsuri sporite pentru fortificarea capacităților lor de apărare antiaeriană. Mă refer, în primul rând, la Ucraina. Inclusiv cu asistența partenerilor externi, s-au întreprins măsuri mai bune și vedem că rata de interceptare a rachetelor este destul de mare. Să sperăm că vecinii vor întreprinde măsurile necesare și, chiar dacă vreo rachetă va fi ghidată în direcția teritoriului nostru, n-o să ajungă până la noi”, a menționat el.

Cu referire la faptul dacă Republica Moldova acum mizează pe sistemele de apărare antiaeriană ale vecinilor săi, ministrul Nosatîi a precizat: „Eu nu am spus tranșant asta, doar am menționat că, pentru a intra în țara noastră, pe teritoriul național, rachetele trebuie să survoleze teritoriul altor state și e clar că și aceste state vor întreprinde măsurile necesare pentru a nu admite ca rachetele rusești să survoleze spațiul lor.”

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial O măsură necesară pentru protejarea micului business Noul Premier, Vasile Tofan a prezentat politica fiscală pentru anul viitor, una din prevederile căreia ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...