[ X ]
Important20 Octombrie 2022 09:00

(ACUM 1 AN) Convenția de la Istanbul – promulgată

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 octombrie 2021.

Convenția de la Istanbul – promulgată

Președintele Maia Sandu a promulgat Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, numită și Convenția de la Istanbul.

Întrevederi cu Gianni Buquicchio

Președintele Maia Sandu a avut o întrevedere cu Gianni Buquicchio, Președintele Comisiei de la Veneția, care a fost însoțit de membrii Grupului de lucru de nivel înalt al Consiliului Europei privind reforma justiției. Întâlniri cu delegația au mai avut și: vicepreședintele Parlamentului, Mihail Popșoi; Olesea Stamate, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități; Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției.

Întrevedere la Moscova

Liderul PSRM, Igor Dodon, aflat într-o vizită de lucru la Moscova, a avut o întrevedere cu fostul Prim-ministru al Federației Ruse, Serghei Stepașin. Cei doi au discutat diverse chestiuni legate de interacțiunea dintre Moldova și Rusia.

Briefingul socialiștilor

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Odnostalco și Alla Darovannaia au declarat, în cadrul unui briefing de presă, că Guvernul PAS n-a reușit să țină sub control ofensiva pandemiei. Potrivit lor, dacă la începutul lunii august se înregistrau câte 13 cazuri de contaminare în țară, la moment erau înregistrate deja peste 1700 de cazuri.

Igor Grosu – în Grecia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu și-a început vizita în Republica Elenă, prilejuită de participarea la Conferința europeană a Președinților de Parlament din statele membre ale Consiliului Europei. La Atena, el s-a întâlnit cu cetățenii moldoveni stabiliți în Grecia.

Fost deputat, învinuit de îmbogățire ilicită

Procuratura Anticorupție i-a înaintat învinuirea și terminarea urmăririi penale fostului deputat Constantin Țuțu, fiindu-i incriminate trei capete de acuzare pentru săvârșirea infracțiunii de îmbogățire ilicită și două episoade de fals în declarații.

Premieră legislativă

În cadrul ședinței Guvernului a fost aprobată Legea cu privire la serviciile publice, o premieră legislativă în Republica Moldova, care presupune prestarea serviciilor publice în formă electronică în mod prioritar, dar și dreptul beneficiarului serviciilor publice de a solicita prestarea unui serviciu la orice oficiu al prestatorului de servicii publice sau la orice centru multifuncțional sau centru unificat de prestare a serviciilor, indiferent de locul unde își are domiciliul, sediul sau viza de reședință.

Rechemări și numiri

Cabinetul de miniștri, în cadrul ședinței, a aprobat: rechemarea Violetei Agrici din funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar în Regatul Spaniei în legătură cu expirarea mandatului; rechemarea Corinei Călugăru din funcția de Ambasador, Reprezentant Permanent pe lângă Consiliul Europei în legătură cu expirarea mandatului; numirea lui Ion Budeci în funcția de secretar de stat al Ministerului Culturii; încetarea raportului de serviciu a lui Oleg Lișcenco din funcția de director general adjunct al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor; numirea prin detașare a Svetlanei Țurcanu în funcția de Secretar general adjunct al Guvernului din 25 octombrie 2021 până la 28 februarie 2022.

Declarația coraportorilor APCE

Coraportorii Comisiei de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, urmare a vizitei oficiale în Republica Moldova (12-15 octombrie 2021), au emis o declarație prin care au salutat determinarea autorităților de la Chișinău de a reforma justiția și a lupta cu corupția.

Ședință cu șefii oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat

O serie de obiective care vizau activitatea reprezentanților Guvernului în teritoriu au fost trasate în cadrul unei ședințe în format online, cu participarea Prim-ministrului Natalia Gavrilița și a șefilor oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat.

Declarațiile lui Gianni Buquicchio

Președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, în cadrul unei conferințe de presă susținută la Parlament, a menționat că pentru realizarea reformei justiției guvernarea nu trebuie să se grăbească și să asigure un dialog cu opoziția, dar și cu societatea civilă. Totodată, el a precizat că Republica Moldova în continuare va beneficia de asistența Comisiei de la Veneția.

Totalurile vizitei lui Andrei Spînu

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, urmare a vizitei de lucru efectuată în Polonia, în perioada 18-19 octombrie, a comunicat că a avut mai multe întâlniri la nivel înalt, subiectul primordial discutat fiind furnizarea de gaze naturale Republicii Moldova.

Inițiativa Partidului „Șor”

Fracțiunea parlamentară a Partidului „Șor”, în cadrul unui briefing de presă, a declarat că insistă ca statul să compenseze integral diferența de tarif pentru gazele naturale și energia termică, utilizate de către toți consumatorii casnici. Un proiect de lege în acest sens a fost înregistrat la Parlament.

Raport publicat de Comisia Europeană

Ca parte a procesului de pregătire a celei de-a 6-a reuniuni a Consiliului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, Comisia Europeană a publicat raportul de implementare a Acordului de Asociere ce conținea evaluarea progresului înregistrat pentru perioada a doi ani: septembrie 2019 – octombrie 2021.

Victor Chirilă – Ambasador

Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului a examinat și a avizat pozitiv, în ședință, candidatura lui Victor Chirilă pentru funcția de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România.

sursa: Almanah Politic 2021 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...