[ X ]
Important13 Octombrie 2022 11:32

Calitatea datelor privind statistica datoriei de stat va fi îmbunătățită

Calitatea datelor privind statistica datoriei sectorului public și a gestionării datoriei de stat a Republicii Moldova va fi îmbunătățită și adusă în conformitate cu bunele practici intonaționale în domeniu. Deputații au votat în cea de-a doua lectură proiectul de modificare a Legii cu privire la datoria sectorului public, garanțiile de stat și recreditarea de stat și a Legii privind achizițiile publice, informează TRIBUNA.

Modificările se referă, de asemenea, la aspecte precum emisia de valori mobiliare de stat direct persoanelor fizice prin intermediul unei platforme electronice, emisia valorilor mobiliare pe piețele financiare externe, colaborarea cu agențiile internaționale de rating. În acest scop vor fi extinse împuternicirile Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova prin oferirea dreptului de a încheia contracte cu instituțiile financiare specializate.

PROIECTUL de lege a fost elaborat în baza recomandărilor formulate de misiunile de asistență tehnică din partea Fondului Monetar Internațional privind statistica datoriei sectorului public.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...