[ X ]
Important3 Octombrie 2022 15:53

Se anunță noi consultări la Parlament

Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie, cu sprijinul proiectului moldo-elvețian Mensana – „Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Moldova”, anunță desfășurarea consultărilor publice asupra proiectului de lege privind sănătatea și bunăstarea mintală, informează TRIBUNA.

Consultările publice vor avea loc marți, 4 octombrie 2022, cu începere de la ora 10:00, în incinta Parlamentului Republicii Moldova, Sala Europa. Consultările vor fi transmise în direct.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanții Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală, Spitalului Clinic de Psihiatrie, Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurării egalității, precum și alți specialiști din domeniu.

În cadrul ședinței va fi prezentat un raport privind situația în domeniul sănătății mintale din Republica Moldova.

Totodată, în contextul marcării Zilei Mondiale a Sănătății Mintale, în incinta Parlamentului Republicii Moldova va fi inaugurată o expoziție de fotografii ce reflectă activitatea Centrelor Comunitare de Sănătate Mintală din țară.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Dereglementarea – gura de aer pe care o aşteaptă economia naţională Autorităţile sunt în plin proces de perfecţionare a cadrului legislativ şi normativ de reglementare a ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...