[ X ]
Comentarii28 Septembrie 2022 07:02

Declarație: În contextul social-politic actual, puterea politică trebuie să manifeste caracter, pentru a se învinge pe sine însăși

Acum un an suveranul și-a exprimat atitudinea. Or, actuala putere politică are mandatul poporului pentru a-și realiza programul politic propus în cadrul alegerilor parlamentare. Este de datoria partidului de guvernământ să o facă cu bună-credință. În acest sens, în contextul social-politic actual, puterea politică trebuie să manifeste caracter, pentru a se învinge pe sine însăși. Declarațiile au fost făcute de ex-deputatul Iurie Țap, informează TRIBUNA.

În opinia sa, pe de o parte este necesară o revizuire critică a celor realizate în primul an de guvernare și ajustarea programului politic, dar și eficientizarea activității Parlamentului și Guvernului. Pe de altă parte, este necesară accelerarea scoaterii statului din captivitatea sistemului corupt, în parte fiind vorba despre reformarea sectorului justiției și asigurarea atragerii la răspundere a tuturor celor care se fac vinovați de fărădelegile admise.

„Spre regret, autoritățile judecătorești și anumite instanțe acționează ineficient, de fapt, acestea sfidează statul de drept și afectează grav suveranitatea națională. Tergiversarea reformării radicale a sistemului de justiție poate conduce la revanșa corupților, care, pierzând puterea politică riscă să rămână și fără averile agonisite, dar și să fie atrași la răspundere penală. Destabilizarea situației ce este forțată în ultima perioadă este un argument în acest sens”, a declarat comentatorul politic.

Fostul deputat în context a reiterat ideea expusă acum un an privind necesitatea revenirii la Declarația Parlamentului din 8 iunie 2019 cu referire la caracterul captiv al statului. „Or, dezideratele acesteia rămân actuale și astăzi, fapt despre care am scris în repetate rânduri. Evident, este necesară actualizarea acesteia, dar și trasarea clară și coerentă a măsurilor ce urmează a fi realizate în conformitate cu Constituția și legislația în vigoare. În parte, fiind vorba și despre instrumentul prevăzut de Legea 212 din 24-06-2004 privind regimul stării de urgenţă, de asediu şi de război în caz de ,,existenţă a unui pericol pentru securitatea naţională sau ordinea constituţională, ceea ce face necesară apărarea statului de drept, menţinerea sau restabilirea stării de legalitate””, a afirmat Iurie Țap, adăugând: „În concluzie voi stărui privind necesitatea asigurării suveranității naționale, or, „Nici o persoană particulară, nici o parte din popor, nici un grup social, nici un partid politic sau o altă formaţiune obştească nu poate exercita puterea de stat în nume propriu. Uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva poporului.” Altfel spus, voința suveranului trebuie să fie asigurată în volum deplin!”.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...