[ X ]
Breaking news21 Septembrie 2022 09:51

Maia Sandu și Nicu Popescu, la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat ieri, împreună cu viceprim-ministrul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, și cu colegii din Delegația Republicii Moldova, la deschiderea lucrărilor Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, informează TRIBUNA. 

Timp de două zile, șefa statului se va întâlni, în marja Adunării Generale ONU, cu partenerii noștri din toată lumea pentru a discuta cum răspundem, solidar, provocărilor economice și de securitate prin care trece astăzi planeta, cum asigurăm pacea, democrația și libertatea tuturor.

Tema Adunării Generale ONU din acest an este „Un moment decisiv: soluții transformaționale pentru provocări interconectate”. 

Miercuri, 21 septembrie, Președinta Maia Sandu va susține în plenul Adunării un discurs, în care va prezenta opinia Republicii Moldova la acest subiect.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...