TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 21 septembrie 2021.
Deputați noi
La propunerea Comisiei Electorale Centrale, Curtea Constituțională a validat mandatele deputaților: Calinici Ana, Cojocari Evghenia, Popa Boris, Oglinda Ana și Iurcu Dorel de pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate.
Interdicție pentru Dorin Chirtoacă
Dorin Chirtoacă, președintele Partidului Liberal, a anunțat că a primit interdicție pe 3 ani de a merge în regiunea transnistreană.
Proiect al Partidului „Șor”
Încă o comună din raionul Orhei a fost complet iluminată, la inițiativa echipei Partidului „Șor”. Era vorba despre comuna Chiperceni, formată din satul-reședință cu același nume, precum și localitățile Andreevca și Voroteț, care au fost anterior iluminate, tot la inițiativa echipei lui Ilan Șor.
Funcția lui Fadei Nagacevschi
Fadei Nagacevschi a anunțat că, după ce și-a încheiat activitatea de ministru al Justiției, a fost numit consilier al vicepreședintelui Parlamentului, Vlad Bătrîncea.
Schimbări la „Poșta Moldovei”
Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac l-a prezentat echipei Î.S. ,,Poșta Moldovei” pe noul administrator interimar – Roman Cojuhari. În dimineața zilei Vitalie Zaharia și-a anunțat plecarea de la conducerea instituției.
Sesizare la Curtea Constituțională
Reprezentanții Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea și Vladimir Voronin au depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care solicitau verificarea constituționalității Legii nr.102 din 24 august 2021 pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură.
Întrevederi la Parlament
Președintele Parlamentului, Igor Grosu a avut o discuție cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Austria, Stella Avallone, în cadrul căreia a participat și Consulul onorific al Austriei la Bălți, Veronica Malcoci. Ulterior a avut o discuție și cu Ambasadorul Republicii Italiene, Lorenzo Tomassoni.
Depuneri de flori
Președintele PSRM, Igor Dodon, împreună cu deputați, consilieri municipali și activiști ai PSRM, a depus flori la sediul Ambasadei Federației Ruse din Chișinău, în memoria victimelor atacului armat care s-a produs la 20 septembrie în orașul Perm.
Decizia PAS
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS) a anunțat că Biroul Permanent Naţional al partidului s-a întrunit și a decis înaintarea lui Boris Marcoci la funcția de primar al municipiului Bălți.
Final de mandat
Pascal Le Deunff a ajuns la finalul mandatului de Ambasador al Franței în Republica Moldova și, cu această ocazie, a venit cu un mesaj.
Inițiativa socialiștilor
Igor Dodon, liderul PSRM, a anunțat că deputații socialiști au elaborat un proiect de lege privind susținerea categoriilor de populație social-vulnerabile.
Apelul Platformei DA
Platforma DA, în cadrul unei conferințe de presă, s-a adresat majorității parlamentare să voteze în a doua lectură proiectul de lege privind plafonarea salariilor exagerate. Inițiativa se referea la revizuirea salariilor la agenții și instituții de stat unde remunerațiile ajungeau și până la 180 de mii de lei.
Maia Sandu – la New York
În prima zi a sesiunii Adunării Generale a ONU, la New York, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a avut întrevederi cu: Președintele Confederației Elvețiene, Guy Parmelin; Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite, António Guterres; Președintele Republicii Lituania, Gitanas Nauseda, și a participat la o reuniune a șefilor de state și de guverne pe subiectul promovării egalității de gen. Șeful statului s-a întâlnit și cu un grup de cetățeni moldoveni, stabiliți de mai mulți ani la New York. Tot acolo, ministrul de Externe, Nicu Popescu a discutat cu Augusto Santos Silva, ministrul de Stat și al Afacerilor Externe al Republicii Portugheze.
Declarația lui Joe Biden
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în cadrul unui discurs susținut la tribuna ONU, s-a referit la Republica Moldova. „Adevărul e că lumea democratică este peste tot. Trăiește în activiști anticorupție, apărători ai drepturilor omului, jurnaliști, manifestanți pentru pace (…) Trăiește în mândrii moldoveni, care au obținut o victorie pentru forțele democrației, cu mandat de a combate corupția și de a construi o economie mai incluzivă”, a declarat Joe Biden.
Întâlnirea Irinei Vlah
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a avut o întâlnire cu Angela Ganninger, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Federale Germania în Republica Moldova, cu care a discutat posibilitățile de implementare a proiectelor sociale și economice cu sprijinul Germaniei.
sursa: Almanah Politic 2021







