TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 20 septembrie 2021.
Discuții cu participarea șefului statului
Președintele Maia Sandu, alături de mai mulți colegi din Guvern și din administrația prezidențială, a avut o discuție, în format de videoconferință, cu Secretarul de Stat parlamentar în cadrul Ministerului federal german al Cooperării Economice și Dezvoltării, Maria Flachsbarth. Mai târziu a avut o întrevedere cu managerul pentru Europa de Est al Băncii Mondiale, Arup Banerji, care se afla într-o vizită de lucru la Chișinău.
Poziția Platformei DA
Platforma Demnitate și Adevăr (DA), într-o declarație, a menţionat că guvernarea era obligată să participe la negocieri cu Gazprom, deoarece peste 35% din acțiunile „Moldovagaz” aparțin Guvernului Moldovei.
Declarația lui Ion Ceban
Ion Ceban, primarul municipiului Chișinău, într-o declarație, a menţionat că a fost informat că e urmărit la fiecare pas, „se ocupă oameni serioși și structurile speciale” pentru a face tot posibilul să-l murdărească, însă el nu are de ce se teme și nu are ce ascunde, chiar dacă ar putea fi șantajat, percheziționat sau arestat.
Deciziile CEC
Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerilor locale noi pentru funcția de primar în 15 localități din țară, stabilite pentru data de 21 noiembrie 2021. De asemenea, Comisia a prezentat lista partidelor şi altor organizații social-politice ce aveau dreptul să participe la aceste alegeri.
sursa: Almanah Politic 2021







