TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 8 septembrie 2021.
Pavel Postica – membru al CEC
Printr-un decret al Președintelui țării, Pavel Postica, expert al Promo-LEX, a fost desemnat în calitate de membru al Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Ședința Guvernului
Cabinetul de miniștri s-a întrunit în ședință și a aprobat majorarea pensiei minime pentru limita de vârstă la 2000 de lei și indexarea pensiilor cu 3,86% de la 1 octombrie 2021, dar și hotărârea privind instituirea Sistemului informațional „Registrul de stat al serviciilor publice”. De asemenea, au fost numiți șefi noi la: IGP – Iurie Podarilov, AGEPI – Eugeniu Rusu. Au fost eliberați din funcții: Igor Gorgan – șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale, Vladislav Cotici – director al ANSA.
Nikos Dendias, în Republica Moldova
Ministrul Afacerilor Externe al Greciei, Nikos Dendias a efectuat o vizită la Chișinău, la invitația viceprim-ministrului Nicu Popescu. Oficialul grec a avut întrevederi cu omologul său moldovean, dar și cu Președintele Maia Sandu și Prim-ministrul Natalia Gavrilița.
Lea Stančič – la Chișinău
Lea Stančič, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Slovenia în Republica Moldova, cu reședința la București, a avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu și cu Prim-ministrul Natalia Gavrilița, la Chișinău.
Întâlnirile lui Claus Neukirch
Șeful Misiunii OSCE, Claus Neukirch a mers la Parlament, unde a avut întrevederi cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu și cu deputatul Vladimir Bolea, șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE.
Patru deputați au demisionat
Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat, în cadrul ședinței, rapoartele pentru proiectele de hotărâre privind demisia depusă de patru deputați din fracțiunea PAS – Natalia Gavrilița, Andrei Spînu, Sergiu Litvinenco și Dumitru Budianschi. Totodată, Comisia a aprobat avizul asupra propunerii cu privire la numirea Tamarei Gheorghița în funcția de secretar general al Parlamentului.
Vladimir Bolea, la un eveniment online
Șeful Delegației Parlamentului Republicii Moldova la Adunarea Parlamentară a OSCE, Vladimir Bolea a participat la evenimentul „Îmbunătățirea implementării Rezoluției 1325 a Consiliului de Securitate al ONU în regiunea OSCE: contribuția parlamentarilor la drepturile femeilor, pace și securitate”. Acesta s-a desfășurat în regim online.
Conferințele BCS
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au susținut două conferințe de presă. Prima se referea la necesitatea audierilor parlamentare în privința majorării prețurilor la carburanți. A doua – la majorarea pensiei minime.
Bașcanul Găgăuziei, la spital
Bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, în cadrul unei vizite în teritoriu, a călcat imprudent și și-a traumat piciorul. Ea a fost internată în spital.
Precizarea PCRM
Vladimir Voronin nu va pleca din politică, dar nu va candida pentru un nou mandat de președinte al comuniștilor. Cu această precizare a venit Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), după ce unii au înțeles declarațiile liderului comunist ca pe un anunț de retragere definitivă din politică.
Realizări ale Partidului „Șor”
Echipa Partidului „Șor” a inaugurat alte patru terenuri de joacă construite pentru copiii din localitățile din raionul Orhei.
Declarația PG
Procuratura Generală (PG) a emis o declarație în care s-a referit la necesitatea creării unui grup de lucru pentru elaborarea Strategiei de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar.
Invitația SIS pentru Natalia Morari
Un scandal s-a iscat în spațiul public după ce jurnalista Natalia Morari a declarat că e șantajată de reprezentanți ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) cu detalii din viața personală și astfel a anunțat că tatăl copilului ei este Veaceslav Platon, ex-deputat, controversat om de afaceri, anunțat în căutare internațională la acel moment. SIS s-a autosesizat, lansându-i jurnalistei o invitație publică în vederea elucidării circumstanțelor cazului dat și a identității persoanelor care au întreprins cerințe ilegale la adresa acesteia în legătură cu activitatea sa profesională.
Discuția Guvernatorului Găgăuziei
Guvernatorul Găgăuziei, Irina Vlah a avut o discuție telefonică cu Mevlüt Çavușoğlu, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, în cadrul căreia au vorbit despre vizita pe care urma să o efectueze oficialul turc în Găgăuzia.
Ion Ceban a discutat cu Emil Boc
Ion Ceban, primarul general al Chișinăului, a avut o întrevedere cu primarul de Cluj-Napoca, Emil Boc. El a spus că a găsit deschidere și suport pentru Chișinău în realizarea mai multor proiecte comune, iar Clujul este un oraș-exemplu.
sursa: Almanah Politic 2021







